Antena 3 Politică Circ în lupta pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan, scos din minți pe marginea drumului

Circ în lupta pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan, scos din minți pe marginea drumului

de L.D.    |    05 Iun 2020   •   11:02
Circ în lupta pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan, scos din minți pe marginea drumului

Nicușor Dan a încercat, vineri, să țină o conferință de presă în zona Prelungirea Ghencea, însă candidatul la Primăria Capitalei a fost întrerupt continuu de viceprimarul Aurelian Bădulescu.

Conferinţa s-a transformat imediat într-un scandal în toată regula, după ce viceprimarul Aurelian Bădulescu a venit la faţa locului și a încercat să combată live tot ceea ce spunea Nicușor Dan cu privire la ce nu s-ar fi realizat în mandatul prezent la Primăria Capitalei. 

Nicușor Dan, candidat la Primăria Generală a Capitalei, susținut de PNL, a convocat conferința de presă în Prelungirea Ghencea pentru a face un bilanț al mandatului Gabrielei Firea.

La conferință a apărut și viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, care a intervenit la fiecare replică rostită de candidatul PNL-USR.

La un moment dat, deranjat de agitația făcută de Bădulescu, Nicușor Dan i-a pus mâna pe umăr ca să-l împingă și i-a spus „Du-te, domnule, de aici”.

”Acest individ care mă împinge cu o violență ieșită din comun are înțelegeri cu mafioții. Nu ți-e rușine, nu ți-e frică de Dumnezeu? Te-a lăsat Barna pe drumuri, te-ai dus la PNL”, a vociferat din nou Bădulescu.

Conferința de presă a durat aproape o jumătate de oră, timp în care viceprimarul Capitalei a strigat ”Fals!”, ”Mințiți!” sau ”Nu este adevărat!” la fiecare remarcă critică la adresa mandatului Gabrielei Firea a candidatului PNL-USR.

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close