Antena 3 CNN Politică Ponta pleacă luni în SUA, însoţit de Corlăţean şi Dobriţoiu. Antonescu nu mai merge

Ponta pleacă luni în SUA, însoţit de Corlăţean şi Dobriţoiu. Antonescu nu mai merge

Ponta pleacă luni în SUA, însoţit de Corlăţean şi Dobriţoiu. Antonescu nu mai merge
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    13 Feb 2012   •   12:18

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că va pleca în cursul zilei în SUA, însoţit de social-democratul Titus Corlăţean şi de liberalul Cornel Dobriţoiu, care sunt responsabilii USL pe zona de Externe şi de Apărare, potrivit Mediafax.

Ponta a precizat că vizita sa în SUA a fost discutată cu ambasada SUA la Bucureşti şi cu ambasada României la Washington.

"Nu e nici vizită de plăcere şi nici nu e prin cine ştie ce alte structuri, ci prin ambasada SUA şi Ambasada României la Washington", a spus Ponta.

El a precizat că vizita a fost plănuită de foarte mult timp.

Iniţial, Victor Ponta trebuia să fie însoţit în vizita în SUA, de preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al USL.

Vineri, şeful liberalilor explicat, la Antena 3, că el este cel care a renunţat să mai meargă împreună cu Ponta în vizita în SUA, deşi, iniţial, era stabilit să călătorească împreună.

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au fixat ca priorităţi externe pentru anul 2012 o vizită politică în SUA şi una la Bruxelles, obiectivele pentru primul semestru fiind alte două vizite, una în Danemarca şi alta în Olanda.


×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close