Antena 3 CNN Politică Prima şedinţă a Partidului Puterii Umaniste

Prima şedinţă a Partidului Puterii Umaniste

Prima şedinţă a Partidului Puterii Umaniste
12 Aug 2015   •   15:17

Astăzi a avut loc prima şedinţă a Partidului Puterii Umaniste. Conducerea interimară va fi asigurată de senatorul Laurenţiu Mihai.

Foştii consevatori nemulţumiţi de direcţia în care merge partidul condus de Daniel Constantin au început demersurile pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice.

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) este fondat de tineri care cred şi susţin doctrina umanistă lansată de profesorul Dan Voiculescu în 1992, precum şi de lideri marcanţi ai Partidului Conservator.

Reprezentanţii Partidului Puterii Umaniste social-liberal spun că se adresează clasei de mijloc din România şi susţin promovarea capitalului autohton.

Într-un comunicat al noului partid se arată că sute de persoane din întreaga ţară şi-au manifestat deja susţinerea pentru Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) şi au transmis liste cu semnături.

Conducerea partidului va fi aleasă la congresul care va avea loc în luna noiembrie. Documentele privind înfiinţarea formaţiunii politice au fost depuse deja la Tribunalul Bucureşti.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close