Antena 3 CNN Politică PSD a depus la Senat o moţiune simplă împotriva ministrului Berceanu

PSD a depus la Senat o moţiune simplă împotriva ministrului Berceanu

PSD a depus la Senat o moţiune simplă împotriva ministrului Berceanu
Sursa foto: Victor Ponta
07 Apr 2010   •   15:41

Senatorii PSD au depus, miercuri, la Senat, o moţiune simplă cu tema "Transporturile din România trase pe dreapta de guvernarea cu aceeaşi orientare". Demersul PSD este susţinut cu propriile semnături şi de o parte din senatorii liberali. În paralel, pesediştii îşi menţin cererea de înfiinţare a unei comisii parlamentare care să ancheteze modul în care Radu Berceanu a distribuit contractele pentru infrastuctură.

"În temeiul articolelor 67 şi 112 din Constituţie şi al articolelor 153-157 din Regulamentul Senatului, vă înaintăm prezenta moţiune simplă cu tema ŤTransporturile din România trase pe dreapta de guvernarea cu aceeaşi orientareť. Vă rugăm să dispuneţi măsurile necesare în vederea declanşării porocedurilor legale pentru dezbaterea acesteia", a declarat liderul grupului parlamentar al PSD din Senat, Ioan Toma.

Preşedintele PSD, Victor Ponta a anunţa, după şedinţa de grup, că senatorii social-democraţi vor depune, la Senat, o moţiune simplă privind activitatea de la Ministerul Transporturilor. Ponta a precizat că moţiunea simplă a PSD pe tema transporturilor va fi anunţată în plenul Senatului de miercuri, înaintea dezbaterii moţiunii simple pe Educaţie iniţiată de PNL.

"În scurt timp PSD va depune o moţiune pe transporturi, pe Berceanu. Sperăm ca şi colegii noştrii de la PNL sau PD-L să voteze comisia de anchetă care să investigheze toate furturile care se întâmplă în zona infrastructurii. Vrem să vedem cine e responsabil din PD-L pentru banii daţi la infrastructură. Dacă cei de la UDMR şi PD-L vor dori să fie complici vom reuşi să dezbatem aceste probleme pe alte căi diplomatice. Dacă nu sunt complicii lui Berceanu ar trebuie să voteze aceasta comisie care ar putea să descopere cifre şi date foarte reale. Ne dorim ca şi colegii noştri de la Putere să participe şi ei în comisie, nu este o comisie a Opoziţiei ci a celor care nu au furat şi nu sunt complicii lui Berceanu", a declarat liderul PSD.

Ioan Toma a menţionat că moţiunea care îl vizează pe ministrul Radu Berceanu a fost semnată şi de câţiva senatori PNL.

Victor Ponta a mai spus că PSD va vota moţiunea pe Educaţie depusă de PNL. "Noi avem propria versiune a legii Educaţiei fără modificările de ultimă secundă ale lui Funeriu şi Miclea. Dacă există bunăvoinţă va fi votată şi aplicată pe termen de 10 ani", a mai precizat liderul PSD

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close