Antena 3 CNN Politică PSD forțează amânarea alegerilor. Gabriela Firea: ”Există 2 posibilități: starea de urgență sau OUG”

PSD forțează amânarea alegerilor. Gabriela Firea: ”Există 2 posibilități: starea de urgență sau OUG”

Gabriela Firea susține că social-democrații vor forța amânarea alegerilor parlamentare. Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban asigură românii că în perioada de desfășurare a campaniei electorale vor fi respectate toate măsurile de protecție împotriva răspândirii COVID-19. Pe de altă parte, președintele României, Klaus Iohannis, susținea că vom avea o campanie electorală atipică.

PSD forțează amânarea alegerilor. Gabriela Firea: ”Există 2 posibilități: starea de urgență sau OUG”
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    02 Noi 2020   •   21:20

„Am discutat şi acest subiect privitor la amânarea alegerilor. Am cerut atât amănarea alegerilor locale, dar şi a alegerilor parlamentare. Există 2 posibilităţi: stare de urgenţă dată de preşedinte sau OUG dat de Guvern.

Colegii noştri vor face toate demersurile în Parlament pentru a trece legea actuală, urmând ca joi să vedem dacă preşedintele o va promulga sau nu. Acestea sunt variantele pe care le avem”, a declarat Gabriel Firea, candidat PSD pentru Senat, potrivit Adevărul

Fostul primar general a declarat că s-a încercat un dialog și cu alte formațiuni politice, însă rezultatele nu sunt clare încă. 

„Preşedintele partidului a avut discuţii, nu le-aş numi negocieri, cu reprezentanţii celorlalte partide parlamentare, dar deocamdată nu au fost rezultate foarte clare.”, a completat Gabriela Firea.

Ludovic Orban: Nu există niciun fel de risc pentru a crește răspândirea virusului

„Derularea campaniei electorale nu reprezintă niciun risc suplimentar, privitor la răspândirea virusului. În cazul în care candidații respectă regulile, nu există niciun fel de risc pentru a crește răspândirea virusului.

Ziua în care organizăm procesul de vot este organizată de asemenea natură încât omul să poată merge în siguranță la vot. Este nevoie de alegeri parlamentare, îi îndemn pe oameni să-şi pună întrebarea: o mai vor pe Renate Weber în fruntea Avocatului Poporului? Dacă nu o să facem alegeri, Renate Weber o să rămână în fruntea Avocatului Poporului şi o să fie în continuare responsabilă pentru sesizări la Curtea Constituţională care au dus la creşterea dramatică a numărului de infectări.

Mai vor ca oameni ca Florin Iordache să ajungă în fruntea instituţiilor statului? Dacă nu mai vor ca oameni ca Florin Iordache să ajungă în fruntea instituţiilor statului, este nevoie de alegeri. Mai vor ca PSD-ul să căsăpească economia, să inventeze noi şi noi acte normative care să ducă România înspre faliment şi înspre prăpastie economică? Dacă nu mai vor, atunci este nevoie de alegeri. Democrația înseamnă alegeri”, a spus premierul României, potrivit Mediafax. 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close