Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan şi-a publicat declaraţia de avere. Câţi bani are în conturi vicepremierul

Raluca Turcan şi-a publicat declaraţia de avere. Câţi bani are în conturi vicepremierul

Raluca Turcan şi-a publicat declaraţia de avere. Câţi bani are în conturi vicepremierul
Sursa foto: Foto: Raluca Turcan/ Facebook
de S.T.    |    04 Dec 2019   •   19:14

Vicepremierul Raluca Turcan deţine, potrivit declaraţiei de avere, un apartament de 102 mp în Sibiu, achiziţionat în anul 2017 alături de soţul ei, Valeriu Turcan, două terenuri şi un autoturism.

Potrivit documentului afişat pe site-ul Guvernului, Raluca Turcan are un teren de 3.000 de mp în comuna Limanu, judeţul Constanţa, şi este coproprietar la un teren de 1.000 de mp în comuna Gruiu, judeţul Ilfov.

Turcan mai deţine un autoturism Toyota din anul 2008 şi bijuterii în valoare de 12.000 de euro.

Raluca Turcan şi soţul au împreună conturi de peste 350.000 de lei şi 190.000 de euro, fonduri de investiţii în valoare de 125.000 de lei, dar şi un credit de 11.361 lei contractat în anul 2014.

Citiți și: Ludovic Orban a trăit în sărăcie în ultimul an. Prin declarația de avere a premierului bate vântul

Vicepremierul are 1911 acţiuni la SIF Muntenia, în valoare de 1.901 lei, iar soţul deţine 98% din părţile sociale la Arthur and Regents SRL în valoare de 2.200 de lei şi 50% din părţile sociale de la SC News Gate Veritas SRL în valoare de 1.000 de lei.

Raluca Turcan a obţinut, anul trecut 133.380 de lei din indemnizaţia primită de la Parlamentul României, în vreme ce Valeriu Turcan a obţinut 45.000 de lei din salariul primit de la Universitatea Bucureşti şi 60.000 de lei salariul de la Arthus and Regents SRL.

Totodată, Valeriu Turcan a mai primit câte 316.707 lei dividende de la fiecare dintre cele două firme la care este acţionar. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close