Antena 3 CNN Politică Sevil Shhaideh: Rectificarea bugetară va avea loc cel târziu în luna august

Sevil Shhaideh: Rectificarea bugetară va avea loc cel târziu în luna august

Sevil Shhaideh: Rectificarea bugetară va avea loc cel târziu în luna august
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    19 Iul 2017   •   14:17

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat miercuri că rectificarea bugetară va avea loc cel târziu în luna august.

„Chiar astăzi (...) trebuie să particip la întâlnirea cu ministrul de Finanţe şi, după cum bine ştiţi, pe calendarul rectificărilor, rectificarea este posibil să aibă loc în luna august sau cel târziu în luna august, în funcţie de gradul de execuţie a tuturor cheltuielilor de la nivelul fiecărui minister. Ministerul de Finanţe va face analiza şi propunerea finală”, a spus Shhaideh, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că, la nivelul Ministerului Dezvoltării, execuţia bugetară este în grafic.

„La nivelul ministerului pe care îl reprezint, în acest moment, toate sumele sunt angajate, cash-urile sunt suficiente, deci avem o execuţie în grafic. Nu credem că în acest moment pe ceea ce discutăm noi astăzi se impune o suplimentare. (...) Suntem în graficul şi în necesarul pe care l-am preconizat de la începutul anului”, a arătat ministrul.

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close