Antena 3 CNN Politică Sinteza zilei. Cine se află, de fapt, în spatele operațiunii "Lichidarea lui Liviu Dragnea"

Sinteza zilei. Cine se află, de fapt, în spatele operațiunii "Lichidarea lui Liviu Dragnea"

Sinteza zilei. Cine se află, de fapt, în spatele operațiunii "Lichidarea lui Liviu Dragnea"
Sursa foto: foto: Agerpres
05 Dec 2018   •   21:04

În timp ce Guvernul României prelua la Bruxelles președinția Consiliului Uniunii Europene, la București se declanșa 'Operațiunea "lichidarea" lui Liviu Dragnea'.

Citește și: Iohannis: „Încercarea de revocare a lui Liviu Dragnea merită reluată şi sper că Opoziţia va reuşi”

Puciul incredibil a avut loc la Camera Deputaților încă de dimineață, când Opoziția a încercat să forțeze revocarea din funcție a lui Liviu Dragnea și Florin Iordache.

Timp de două ore, deputații din PNL și USR au făcut presiuni pentru a supune la vot propunerile, în condițiile în care aveau majoritatea în sală. Liberalii au profitat de lipsa deputaților coaliției și a lui Liviu Dragnea ca să încerce să supună la vot demiterea acestuia din fruntea Camerei Deputaților.

Iar scandalul a izbucnit imediat. Liberalii au susținut că-l votează pe Marilen Pintea de la PNL să conducă ședința. Pesediștii spun că regulamentar este ca președintele să desemneze vicepreședintele care îi ține locul.

Pentru că Florin Iordache a refuzat să introducă pe ordinea de zi demiterea lui Liviu Dragnea, liberalii au cerut să fie votată și demiterea acestuia.

Citește și: Acuzații grave din PSD: „Ponta, Iohannis, Opoziţia şi DNA vor să le dea celor de la PNL conducerea Camerei Deputaţilor”

Filmul acestei zile de importanță istorică a fost prezentat, miercuri, de Mihai Gâdea la "Sinteza Zilei":

 

Există câteva elemente care demonstrează că puciul de miercuri de la Camera Deputaților a fost unul pregătit minuțios de ceva timp.

"Sunt niște lucruri care ar putea să pară niște coincidențe: doamna Carmen Mihălcescu, vicepreședinte al Partidului Social Democrat și vicepreședinte al Camerei Deputaților, este chemată la DNA în timpul operațiunii.

Citește și: Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, a fost chemată la DNA

Eu nu sunt foarte sigur ce a făcut doamna Mihălcescu, pentru că dacă cineva este chemat la procuratură și răspunde în batjocură că a fost la o cafea s-ar putea ca persoana respectivă să nu fie altceva decât un colaborator.

Doamna Carmen Mihălcescu a semnat pentru debarcarea domnului Liviu Dragnea și foarte interesant e că a făcut o recenzie a celor care au fost chemați de la PSD în ultima vreme, doar de pe lista aia", a spus Mihai Gâdea.

Mihai Gâdea a prezentat o serie de situații în care Statul Paralel a acționat exact ca în cazul puciului de miercuri pentru a avea un avantaj strategic:

În timp ce la București puciul de la Camera Deputaților era în plină desfășurare, la Bruxelles avea loc reuniunea comună a Guvernului României şi a Comisiei Europene.

Întâlnirea a fost un succes pentru premierul Viorica Dăncilă și cabinetul său.

"Ne bucură foarte mult faptul că Comisia Europeană este convinsă că suntem bine pregătiţi, că putem prelua şi exercita cu succes Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019", a arătat Viorica Dăncilă, la finalul întâlnirii.

"Probabil că s-ar fi dorit de la București ca eventual comisarii comunitari să le dea cu tigaia în cap. Imaginile sunt însă altfel. Executivul Uniunii Europene face o fotografie de grup foarte frumoasă cu acest guvern.

Mai mult decât atât, la finalul întâlnirii, domnul Jean-Claude Juncker vine și spune că, de fapt, acest guvern este foarte pregătit ca să preia președinția", a spus Mihai Gâdea.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Guvernul României este bine pregătit pentru președinția Consiliului UE. România, în Schengen în 2019

”Am constatat că Guvernul României este bine pregătit pentru președinție. Este un moment deosebit, pentru că la 1 ianuarie România va fi fost membră de 12 ani” a spus Juncker.

”Președinția austriacă va finaliza mai multe dosare, dar o să îi rămână mult de lucru președinției române, într-o perioadă scurtă. Rămân cam patru luni utile, dar am văzut astăzi cât de bine sunt pregătiți miniștrii în domeniile lor și sunt convins că România va reuși să finalizeze un număr mare de dosare” a continuat președintele Comisiei Europene.

”Rămân convins că înainte sfârșitului mandatului acestei Comisii vom fi primit România în Schengen” a mai punctat Jean-Claude Juncker.

Cum comentează invitații lui Mihai Gâdea puciul eșuat din Camera Deputaților

"A fost un puci parlamentar eșuat lamentabil pentru că a fost și organizat lamentabil. Dar ce mă îngrijorează pe mine e faptul că a fost un puci organizat. Ați vorbit de coincidențele de astăzi.

Eu sunt convins că întârzierea numirilor e făcută tot în ideea în care va reuși puciul și va fi dat jos Dragnea. Dupa aia, dacă va fi dat jos Dragnea se schimbă și Guvernul", a spus Mugur Ciuvică.

Știre în curs de actualizare

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei Liviu Dragnea
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close