Antena 3 CNN Politică Surse: PSD vrea să negocieze guvernarea cu PNL, dar fără Bolojan. Ședință înainte de consultările cu Nicușor Dan

Surse: PSD vrea să negocieze guvernarea cu PNL, dar fără Bolojan. Ședință înainte de consultările cu Nicușor Dan

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 12:37 13 Mai 2026 Modificat la 12:37 13 Mai 2026
sorin grindeanu
PSD vrea să negocieze refacerea coaliției alături de PNL, USR și UDMR, dar cu excluderea lui Ilie Bolojan. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Conducerea PSD se reunește miercuri în ședința Biroului Permanent Naţional pentru a discuta opțiunile partidului pentru un viitor Guvern și despre mandatul cu care va merge delegația la consultările convocate de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Potrivit surselor Antena 3 CNN, scenariul dorit în continuare de liderii PSD este negocierea pentru refacerea coaliției de guvernare cu PNL, dar fără premierul demis Ilie Bolojan.

Alte opțiuni invocate în spațiul public, cum ar fi un guvern minoritar sau un guvern de tehnocrați nu sunt pe placul social-democraților.

PSD consideră că un guvern minoritar ar fi problematic. De asemenea, conducerea partidului consideră că un guvern tehnocrat este ultima soluție, dacă negocierile pentru susținerea unui cabinet politic eșuează.

Potrivit surselor din partid, PSD vrea să negocieze refacerea coaliției alături de PNL, USR și UDMR, dar cu excluderea lui Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, președintele Nicușor Dan a spus că exclude, în continuare, scenariul alegerilor legislative anticipate și a recunoscut că se gândește la un premier tehnocrat.

“În momentul de față, pentru oricare din propunerile de guvern, întrebarea mea va fi dacă are sau nu are deja negociată o majoritate. Acesta este răspunsul general”. Șeful statului este sceptic că există suficiente variante de guvern care să coaguleze o majoritate parlamentară. Nicușor Dan a fost întrebat marți dacă „are în minte” variante de premieri tehnocrați.

„În mintea mea, da. Însă nu le-am avansat. Le voi avansa în momentul în care va exista un o formulă majoritară pentru asta”, a răspuns el. 

Scenariile luate în calcul de Nicușor Dan

Potrivit unei analize Antena 3 CNN, sunt patru variante luate în calcul de președinte pentru noul guvern.

Prima presupune desemnarea unui premier tehnocrat, fără un profil politic asumat, împreună cu un cabinet de miniștri susținuți de  partide politice.

Cea de-a doua variantă ar fi aceea a unui guvern pur tehnocrat: atât premierul, cât și miniștrii ar urma să provină din afara partidelor.

Cea de-a treia formulă ar fi a unui guvern politic minoritar PSD - UDMR - Minorități. Kelemen Hunor, șeful UDMR, a exclus un guvern PSD - UDMR, însă liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu a respins complet această variantă, spunând, că, deși nu și-o dorește, este o formulă „de luat în calcul".

Ultima variantă teoretică ar fi a unui guvern PNL - USR - UDMR - Minorități.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close