Preşedintele Senatului a comentat astfel pe marginea discuţiilor din ultimele zile privind ordonanţa care permite aleşilor locali să schimbe partidul fără să-şi piardă funcţia.
„Opoziţia ar vrea să ţină cu forţa nişte primari care, în momentul în care PNL a luat decizia de a rupe USL, nu au fost consultaţi. Este de notorietate că primarii au protestat la acel moment. Au spus că nu doresc să părăsească USL şi eu cred că este normal să li se dea posibilitatea să aleagă”, consideră Tăriceanu.
„Situaţia nu e aşa de complicată. Sunt primari, foarte mulţi, care în 2012 au fost aleşi pe lista USL, dar fiind din partea PNL. Aceşti primari aveau o identitate clară, şi anume una liberală. În momentul de faţă, când PNL şi-a abandonat identitatea liberală şi se transforma într-un partid dominat de PDL, nu mi se pare nimic nefiresc în atitutdinea pe care unii probabil o vor adopta. Ei sunt liberali şi rămân liberali. Cine reprezintă liberalismul în România în acest moment? Partidul Liberal Reformator”, a explicat fostul premier.
„Din punctul meu de vedere, această ordonanţă pune de acord legea cu realitatea politică. Realitatea politică s-a schimbat. Ceea ce a fost în 2012, USL, prin decizia câtorva lideri politici din PNL, a fost distrus. Nimic mai firesc să li se dea posibilitatea să opteze”, a continuat Tăriceanu.
„Nu facem decât să lăsăm la o parte fariseismul, falsitatea şi, în final, dacă vreţi, să-i dăm posibilitatea şi domnului Boc să spună unde vrea să fie: vrea să o susţină pe doamna Udrea, vrea să meargă la PMP. La fel şi în cazul domnului Iohannis, care a fost ales pe lista Frontului Democrat al Germanilor, dar, între timp, a ajuns preşedintele PNL”, a concluzionat preşedintele Senatului.