"M.A.E a luat toate măsurile pentru sprijirea organizării în condiţii bune a turului 2 al alegerilor prezidenţiale", a asigurat Titus Corlăţean, menţionând că ministerul pe care l-a condus îşi menţine poziţia că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul 2.
Corlăţean a declarat că în noaptea de vineri spre sâmbătă, la 23.58, s-a primit la MAE pe fax un comunicat BEC în care se preciza că nu există niciun impediment legal pentru organizarea de noi secţii de votare. El a precizat că în hotărârea anterioară a BEC, act cu forţă juridică, nu există precizarea din comunicat, iar comunicatul nu are forţă juridică.
Corlăţean a explicat că a luat decizia de a renunţa la funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru că nu acceptă să încalce legea pe considerente de interese politice.
"Ca ministru, am obligaţia să asigur împreună cu echipa ministerului Afacerilor Externe respectarea legalităţii, dar şi prezervarea imaginii şi prestigiului instituţiei M.A.E. În consecinţă, l-am informat cu puţină vreme în urmă pe primul ministru al României şi vă informez şi pe dumneavoastră că am decis să-mi depun mandatul de ministru al Afacerilor Externe", a spus Titus Corlăţean.
"Nu pot să accept să încalc legea. Nu pot accepta ca instituţia ministerului Afacerilor Externe să încalce legea şi legalitatea pe considerente de interese politice electorale ale domnilor Băsescu şi Iohannis şi nu pot accepta să ofer motive de contestare a alegerilor prezidenţiale de la turul II pe considerente de nelegalitate a înfiinţării de noi secţii de votare în străinătate", a adăugat el.
După primul tur de scrutin ministerul de Externe a fost aspru criticat pentru organizarea defectuoasă a alegerilor în diaspora.
Săptămâna trecută, în Bucureşti şi în mai multe oraşe ale ţării au avut manifestaţii de protest faţă de modul în care a fost organizat votul în diaspora la primul tur al prezidenţialelor, manifestaţiile având şi un caracter antiguvernamental.
Ştirea iniţială:
Ministrul de Externe, Titus Corţean, îşi va anunţa, luni, demisia din funcţie, susţin surse oficiale.
"S-ar putea unii să considere gestul acesta foarte curajos şi în acelaşi timp foarte riscant", a declarat jurnalistul Radu Tudor.