Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, despre justiţie: "Dacă mă uit la justiţia din 2000 şi la cea din 2014, puteţi fi mândri de progrese"

Traian Băsescu, despre justiţie: "Dacă mă uit la justiţia din 2000 şi la cea din 2014, puteţi fi mândri de progrese"

Traian Băsescu, despre justiţie: "Dacă mă uit la justiţia din 2000 şi la cea din 2014, puteţi fi mândri de progrese"
de O.P.    |    28 Mar 2014   •   10:46

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Congresul Avocaţilor din România, că, uitându-se la justiţia din 2000 şi cea din 2014, atât avocaţii cât şi judecătorii şi procurorii pot fi mândri de progresele înregistrate de justiţia română.
Şeful statului a afirmat că orice stat poate avea legi moderne, şi România este un astfel de stat, chiar dacă mai sunt şi confuzii în unele legi, dar, "atât timp cât nu există pilonul justiţiei, solid şi credibil, pentru a veghea la aplicarea legii şi a sancţiona neaplicarea legii, statul nu este unul solid".

Traian Băsescu a mai spus că actul de justiţie nu poate să se limiteze doar la judecător, procuror sau avocat, ci merge mai departe, în partea de execuţie, la notar, executor judectătoresc, consilierul juridic, iar toţi, la un loc, trebuie să se înscrie într-o limită a deontologiei.

"Toţi trebuie să aplice legea, sau să aplice hotărârile judectoreşti, dând dovadă de bună credinţă şi cu o deontologie profesională nealterată. pentru că avem şi acte de justiţie afectate de necorectitudinea notarului, de incorectitudinea executorului judecătoresc sau de neprezentarea în procese a consilierului juridic al primăriei, într-un proces de proprietate", a afirmat Traian Băsescu.

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close