Banca centrală a Chinei cumpără aur de 23 de luni consecutive, iar țara importă cantități fără precedent din acest metal prețios. Doar în primele opt luni ale anului 2026, țara a cheltuit suma record de 158,8 miliarde de dolari pentru a cumpăra peste 1.000 de tone de aur. Atât companiile chineze, cât și oamenii de rând investesc masiv în acest metal prețios considerat un activ sigur în contextul economiei chineze aflate în dificultate, relatează CNBC.
Această avalanșă de achiziții arată dorința Beijingului de a-și reduce dependența față de dolar, dar și lipsa unor alternative sigure pentru gospodăriile chineze. Analiștii se așteaptă ca cererea ridicată să se mențină, în contextul unei economii aflate în difilcultate.
Banca Populară din China a cumpărat aproximativ 23 de tone de aur, doar în septembrie, cea mai mare achiziție lunară din ultimii trei ani, potrivit datelor Administrației de Stat pentru Valută.
Atât gospodăriile chineze, cât și companiile se orientează spre aur ca activ de refugiu. Țara a cheltuit un record de 158,8 miliarde de dolari pentru a importa peste 1000 de tone de aur în primele opt luni ale anului 2026, potrivit datelor de import. Mult peste cei 96,5 miliarde cheltuite în 2025 pentru 886 de tone de aur.
Importurile de aur destinate consumatorilor din China au atins un nivel record în primele opt luni ale acestui an, a declarat Aakash Doshi, șeful strategiei pentru aur în cadrul State Street Investment Management. Primele tot mai mari practicate pe piața internă chineză indică „o cerere sezonieră mai puternică în perioada de iarnă”, a spus Doshi.
Goana după acest metal prețios vine în contextul în care prețul aurului a scăzut, de la recordul de peste 5.500 de dolari uncia în ianuarie la 4.176 de dolari uncia în septembrie (o scădere de 8%).
Mai mult, Doshi estimează că prețul aurului va urca până la un interval cuprins între 4.750 și 5.500 de dolari uncia troy până la sfârșitul primului trimestru din 2027, susținut de cererea robustă.
De ce cumpără China aur. Lecția Rusiei
Principalul motiv al achițiilor Băncii Populare Chineze este politic, a spus Carsten Menke, analist la Julius Baer Group, indicând spre „folosirea dolarului american ca armă și la dorința asociată de a reduce dependența de titlurile de trezorerie americane ca activ de rezervă”.
Guvernele occidentale au înghețat activele băncii centrale a Rusiei după invazia Ucrainei în 2022, evidențiind riscul ca rezervele deținute în străinătate să fie blocate în perioade de tensiuni geopolitice. În schimb, aurul păstrat în propriile seifuri ale unei țări este protejat de astfel de măsuri.
China și-a redus deținerile de titluri de trezorerie americane, care au coborât în iulie la cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani, de 618 miliarde de dolari, potrivit datelor Trezoreriei SUA.
Beijingul continuă astfel să își diversifice rezervele valutare.
În același timp, goana după aur este alimentată și de reputația metalului prețios ca activ de refugiu. Consumatorii din țară, speriați de economia fragilă, își investesc economiile în bijuterii de aur, lingouri și monede.
Investitorii locali au puține alternative, în condițiile în care piața imobiliară, care reprezenta cândva principala formă de acumulare a averii gospodăriilor, traversează o perioadă de declin de mai mulți ani. Indicele de referință CSI 300 a scăzut cu aproximativ 8% în acest an, în timp ce indicele S&P 500 a înregistrat un avans de 13%.
Randamentele depozitelor bancare și ale obligațiunilor au scăzut, pe fondul cererii anemice de credite. Randamentul obligațiunilor guvernamentale chineze cu scadența la un an a coborât la aproximativ 1,2%, comparativ cu circa 4,46% în SUA.
„Costul de oportunitate al deținerii aurului este, de asemenea, mult mai mic în China decât pe multe piețe occidentale”, a explicat Ole Hansen, șeful strategiei pentru mărfuri la Saxo Bank.
Un alt factor care susține ritmul fără precedent al achizițiilor de aur este planul Beijingului de a dezvolta o piață internă a aurului mai profundă și mai lichidă, ceea ce determină autoritățile să își refacă stocurile, a explicat Menke.
Acesta estimează că banca centrală a cumpărat aproximativ 190 de tone de aur până la sfârșitul lunii august a acestui an, inclusiv 110 tone care nu au fost raportate oficial.
O rezervă de aur
Cererea Chinei pentru aur a ajutat metalul să-și mențină prețul ridicat, împiedicând o scădere mai accentuată, în condițiile în care randamentele ridicate din SUA au limitat cererea pentru acest activ care nu generează dobânzi.
De regulă, prețul aurului scade atunci când dobânzile cresc.
„Achizițiile Chinei au devenit o sursă importantă de susținere structurală a prețului aurului”, a declarat Ewa Manthey, strateg pentru mărfuri la ING Bank.
Băncile centrale cumpără aur pe termen lung și sunt mult mai puțin sensibile la fluctuațiile prețului decât investitorii individuali, a adăugat Manthey.
În aceeași notă, Carsten Menke a remarcat că prețul aurului s-a menținut peste nivelurile din timpul verii, deși așteptările privind dobânzile și randamentele obligațiunilor au crescut mai accentuat. Rezerva Federală a SUA a semnalat posibilitatea unei noi majorări a dobânzii în 2026.
China, al cincilea cel mai mare deținător de aur din lume, avea rezerve de 2.387 de tone în august, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, mai puțin de o treime din cantitatea deținută de SUA.
O eventuală revenire a încrederii în sectorul imobiliar și pe piețele de acțiuni din China ar putea reduce cererea de aur. Același efect l-ar putea avea o depreciere a yuanului, care ar face aurul mai scump pe piața internă, sau creșterea dobânzilor, care ar spori atractivitatea depozitelor bancare, a declarat Hansen.
O schimbare mai amplă ar interveni dacă băncile centrale și-ar pierde interesul pentru diversificarea rezervelor, iar tensiunile geopolitice s-ar atenua, a spus Hansen, adăugând că „niciuna dintre aceste evoluții nu pare deosebit de iminentă”.