Proiectul a fost trimis Consiliului Legislativ şi prevede, printre altele, Parlament Unicameral, reducerea numărului de parlamentari şi schimbarea modului de numire a miniştrilor în cazul remanierii.
VEZI AICI TABELUL COMPARATIV CU ACTUALA CONSTITUŢIE ŞI PROIECTUL LUI TRAIAN BĂSESCU
URMĂREŞTE MAI JOS CONFERINŢA PREŞEDINTELUI
Conferinţa de presă de astăzi are în primul rând rolul să vă dea posibilitate să puneţi întrebări legate de proiectul de revizuire a Constituţiei. Eu o să încerc să punctez câteva elemente care pot fi interesante pentru dvs, dar şi pentru cetăţeni şi cu siguranţă, în zilele următoare, şi eu şi consilierul prezidenţial responsabil de analiza constituţionalităţii legilor vom fi la dispoziţia dvs pentru clarificări.
În primul rând, aş vrea să ştiţi circuitul pe care proiectul a plecat. Conform legii, poriectul trebuie să primească un aviz de la Consiliul Legislativ. Astăzi a fost depus la Consiliul Legislativ. Nu am un termen neapărat, dar având în vedere că nu sunt modificări foarte complicate, cred că în cursul săptămânii viitoare am putea avea avizul, cu observaţiile Consiliului.
Apoi va fi transmis Curţii Constituţioanel unde este deja termen prevăzut pentru un termen de zece zile pentru aviz, după care va fi transmis Parlamentului. Eu estimez că voi fi în măsură să transmit proiectul în Parlament undeva înainte de vacanţa de vară, undeva între 20 şi 30 ale lunii iunie.
De asemenea, aş vrea să vă informez că după ce voi avea avizul Consiliului Legislativ, voi transmite şi partidelor proiectul, cu tot cu aviz, pentru a fi informaţi cu privire la punctul de vedere al Consiliului Legislativ şi intenţionez să solicit Parlamentului o prezenţă a mea în Parlament în a treia decadă a lunii iunie pentru a informa Parlamentul cu privire la punctul meu de vedere legat de revizuire.
Aş vrea să fac o precizare legată de pesimişti. V-aş aduce aminte că ultima revizurie a Constituţiei s-a făcut cu un guvern minoritar, în 2003. Dacă am pleca de la premisa că revizuirea Constituţiei se face numai când preşedintele are o susţinere de două treimi în Parlament, am putea să ne luăm gândul de la revizuirea Constitiţiei de acum. Este greu de crezut că în următorii 10-15 ani ar fi o coaliţie care să domine cu peste 60%. A fost una care s-a consituit după alegerile din 2008 dar ea nu a rezistat şi atunci eu mi-am pus mari speranţe ca acea coaliţie ar fi putut să facă o revizuire profundă a Constituţiei, să genereze o Constituţie care să însemne o nouă republică.
Nu cred că avem ca şi condiţie de discreditare a demersului faptul că nu există majoritate de două treimi. Şi în 2003 Constituţia a fost revizuită cu un guvern minoritar. Chestiunea este de responsabilitate a Parlamentului faţă de unicul deţinător al suveranităţii, care este poporul. Dacă sunt observaţii legate de timp, v-aş aduce aminte că în 2003 reivzuirea s-a făcut în circa şase luni. Noi mai avem în faţă aproape un an până la momentul la care ar trebui să o validaăm prin referendum, odată cu alegerile locale din iunie 2012.
Aş mai face două precizări. Una este legată de faptul că foarte mulţi sunt tentaţi să vorbească despre interesul meu personal. O revizuire a Constituţiei nu poate viza mandatul meu. Ceea ce nu înseamnă că într-o negociere cu partidele poltice nu aş putea ajunge la o concluzie dacă vom intra şi în termenii de funcţionare ai preşedintelui sau într-o intenţie de suprapunere a unor alegeri, care să nu mai fim în fiecare an în tot soiul de alegeri. Nu este o abordare partipris.
Eu nu mai pot beneficia de eventuale prevederi ale noii Constituţii dar propunerile pe care le fac pleacă în primul rând de la rezultatul referendumului, de la experienţa a aproape două mandate şi dorinţa de a corecta ceea ce este neclar în Constituţie iar al treilea argument este acela că avem o Constituţie care viza o fază remergătoare intrării noastre în UE şi NATO. Atunci am considerat că Dincolo de referendum şi de modificarea statutului nostru, este expres necesară o adaptare şi din punct de vedere al apartanenţei noastre la UE şi la NATO.
Vreau să precizez foarte clar. Cele două elemente, Parlament unicameral şi Parlament cu 300 de membri sunt parte a modificărilor Constituţiei. Aici, pentru a garanta atenţia şi acurateţea cu care Parlamentul va primi legile, prin noile prevederi, orice lege trebuie să aibă două citiri. O primă lectură şi la minim 30 de zile, nu mai devreme de 30 de zile, o a doua lectură a legii, după care se dă votul final. Lectura se face și în prima citire și în a doua, pe articole.
În situaţii de lege în regim de urgenţă, prin votul majorităţii parlamentare sau a majorității membrilor Parlamentului, se poate scurta termenul de 30 de zile. Aceasta a fost soluţia pentru a diminua tentaţia guvernului de a emite ordonanţe de urgenţe şi rămâne să fie reglementată prin lege organică toată materia emiterii ordonanţelor de urgenţă.
La Articolul 85 este o prevedere care corectează întâmplări din mandatul meu. Remanierea miniştrilor. Am ţinut cont de opţiunea Curţii Constituţionale, dacă vă aduceţi aminte, în cazul Norica Nicolai. Când am refuzat numirea. Am ținut cont și atunci, la Articolul 85, am introdus un alineat nou în care se precizează că propunerea premierului de revocare şi de numire a unor membri de guvern se poate face numai după consultarea preşedintelui. Asta acoperă ceea ce mi-a dat Curtea Constituțională la momentul respective și nu mai poate fi subiect de dispute ulterioare între Președinte și Guvern.
O altă prevedere izvorâtă din experienţă este legată de limitarea posibilităţii Guvernului de a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului. Aici, la Articolul 114, am introdus prevederea că angajarea răspunderii Guvernului se poate face o singură dată pe sesiunea parlamentară, pe o singură lege, cu excepţia bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale. Asta pentru a preveni un blocaj de funcţionare. Dacă se ajunge într-o situaţie de criză politică în care nu poate fi trecut bugetul prin proceduri normale, se poate asuma răspunderea pe buget şi pe asigurări sociale. Motivul este simplu - pentru a se evita abuzurile de asumări de răspundere şi, practic, de a diminua rolul Parlamentului de a dezbate legile.
Am stabilit, tot din experiență, și procedura de declanșare a unui referendum. La Articolul 90 se menţine formularea iniţială la care se mai adaugă trei alineate în care se consolidează dreptul preşedintelui de a declanşa un referendum în baza emiterii unui decret dar se creează obligaţia şi pentru Parlament ca în 30 de zile de la solicitarea de aviz pentru emiterea decretului făcută de președinte să se dea în mob obligatoriu un răspuns. În cazul în care președintele nu primește un răspuns în 30 de zile, se poate considera procedura îndeplinită și președintele poate emite decretul de inițiere a referendumului, care prevede data și problemele puse în dezbatere. Tot din experiența mandatului pe care l-am avut, când a durat patru luni până când Parlamentul a dat un aviz, consultativ, foarte adevărat, dar fără el nu puteam emite decretul legat de Parlament unicameral.
În Articolul 95 am încercat o echilibare a raporturilor între președinte și Parlament în materia suspendării. Repet, să nu fie nimeni alarmat, pentru că nu mă vizează pe mine. Fiți liniștiți. Dar modul în care s-a aplicat dreptul de suspendare a președintelui de către Parlamentul României în legislatura trecută a fost un abuz. Chiar Curtea Constituțională a constatat că nu a existat încălcarea Constituției de către președinte. Lăsând lucrurile așa, practic președintele ar fi obligat să fie primul interesat să aibă o majoritate în Parlament. Deci devine demagogie ideea cu un președinte care este neutru față de forțele politice. După experiența 2007, a devenit obligatoriu, pentru a-mi putea îndeplini mandatul, să am grijă măcar să am susținerea unui dintre partidele puternice. Și atunci, pentru a se preveni abuzul de putere al Parlamentului în raport cu președintele ales, în Articolul 95 am introdus obligatoriu avizul conform al Curții Constituționale. Deci hotărârea Parlamentului, cu motivarea de suspendare a Președintelui trebuie să primească un aviz de la Curtea Constituțională prin care să se spună: „Da, preşedintele a încălcat Constituţia, trebuie suspendat”. Și în felul acesta se previne abuzul, pentru că foarte mulți au tratat aceste lucruri ca fiind chestiuni personale ale președintelui. Nu, sunt chestiuni ale stabilității statului. Și eu, cel puțin, așa am tratat problema suspendării președintelui. O chestiune de stabilitate. În concluzie, hotărârea de suspendare nu se contestă, dar ea trebuie validată de Curtea Constituțională ca fiind corectă din punct de vedere constituţional şi abia pe urmă devine efectivă suspendarea preşedintelui.
La Articolul 103 propun instituirea unui termen de 10 zile pentru ca Parlamentul să se pronunţe asupra formării unui nou Guvern. Avem experiența anului 2009, când am desemnat un premier, premierul a prezentat Parlamentului lista Guvernului și programul dar Parlamentul nu a considerat necesar să se întrunească. Și a stat ţara într-o perioadă de criză economică și o criză politică de circa trei luni. Ori ceea ce eu propun Parlamentului la Articolul 103 este să se pronunţe în maxim 10 zile iar dacă nu se pronunță în cele 10 zile în care trebuie să facă audierea miniștrilor și să dea un vot pe program și pe echipa guvernamentală în Parlament, Guvernul se consideră automat căzut. Și preşedintele consultă partidele şi face o nouă nominalizare. Sigur, aici Parlamentul trebuie să fie foarte atent pentru că nu s-a modificat prevederea că la două guverne căzute, dar nu mai devreme de 45 de zile, înainte erau 60, preşedintele poate dizolva Parlamentul. Eu cred că următorii zece ani nu sunt ani uşori pentru nimeni. Și avem nevoie de stabilitate. Ce propun eu este îndreptat către acestă direcție - garantarea unui stat stabil funcţional.
La Articolul 109, și aici am să vă rog să mă lăsați să explic, pentru că sigur Articolul 109 va fi subiect de discuție, am eliminat descrierea procedurii de răspundere penală a membrilor Guvernului. De ce? Rămâne formularea de la alineatul 1, în care se spune: “Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate”. Alineatul 2 l-am abrogat și alineatul următor este așa: “Răspunderea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor se stabilește prin lege organică, competența de judecată aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție.” Unde ne-a dus formularea anterioară? La o hotărâre a Curții Constituționale prin care, practic, s-au creat două categorii de miniștri, în care unii pot fi atinși și alții nu de răspunderea penală. Este vorba despre diferența între miniștri parlamentari și miniștri neparlamentari. Deci au tratament diferit. Și atunci, am precizat răspunderea penală a miniștrilor, iar modul cum răspund penal trebuie să fie în acord cu o lege valabilă și pentru cei care sunt parlamentari și pentru cei care nu sunt parlamentari. Am scos imunitatea parlamentarilor pentru altceva decât pentru declarații politice și activitate parlamentară. Și atunci trebuie nu prevăzut mecanismul de răspundere în Constituție ci într-o lege care îi tratează egal și pe unii și pe alții.
La Articolul 72 vă făcusem o introducere în explicația anterioară. La Articolul 72, “percheziția, arestarea sau reținerea parlamentarilor pentru fapte care nu au legătură cu votul sau cu opiniile politicii exprimare în exercițiul mandatului se poate face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a mai fi nevoie de încuviințarea Parlamentului.” Am avut situații când s-a cerut arestare de membru al Parlamentului, anchetare, am avut respingeri, deci în afară de imunitatea pentru declarațiile din Parlament, pentru activitate parlamentară, nu mai este nevoie de un aviz al Parlamentului pentru arestarea sau pentru percheziționarea unui membru al Parlamentului. Și asta trebuie corelată și cu prevederea legată de miniștri, unde o lege trebuie să îi facă egali pe toți în fața justiției.
La Articolul 89, am vizat reducerea intervalului de la 60 de zile la 45 de zile, după care poate fi dizolvat Parlamentul. Exact ce vă spuneam, nevoia de stabilitate, nevoia de a răspunde unei solicitări de vot pe un program în zece zile și atunci este clar că nu mai este nevoie de parcursul celor 60 de zile și cumulat cu două căderi de Guvern. Aceste prevederi stabilesc un mecanism care nu lasă țara în situații prelungite de criză politică.
La Articolul 124. “Reglementarea răspunderii judecătorilor şi procurorilor trebuie să se facă”, spune completarea de la Articolul 124, “printr-o lege organică şi trebuie instituirea expresă a obligaţiei judecătorilor de a se supune Constituţiei şi deciziei Curţii Constituţionale”. Sunt lucruri care au apărut în practică. În momentul de față, judecătorii nu pot fi traşi la răspundere decât pentru neglijenţă şi rea-credinţă în hotărârile pe care le-au luat. Ori neglijenţa este foarte greu de dovedit. Când deciziile tale implică soarta oamenilor, unei categorii, unei țări, nu poţi să nu răspunzi. Constituţia întăreşte independenţa justiţiei, în același timp dă şi răspundere. De asemenea, faptul că unele hotărâri ale Curţii Constituţionale nu sunt luate în considerație de diverse instanţe creează haos. O lege care este declarată constituţională de Curtea Constituțională nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării de o instanţă de oriunde din ţara asta. Ori în momentul de față, aceste lucruri se petrec și atât răspunderea magistraților pentru soarta celor pe care îi judecă, cât și pentru încălcarea Constituției și a hotărârilor Curții Constituționale, trebuie să fie precizate în Constituție. Nu vreau să dau exemple de încălcare a Constituției și a hotărârilor Curții Constituționale. Dar eu cred că justiţia trebuie şi ea să se supună Constituţiei şi acest lucru trebuie prevăzut în proiectul de revizuire.
În ceea ce priveşte CSM-ul. Aici am introdus câteva elemente care cred eu că lărgesc independenţa justiţiei, pe de-o parte, şi o fac mai transparentă, pe de altă parte. În primul rând, se măreşte numărul reprezentanţilor societăţii civile în CSM, de la doi la şase. În al doilea rând, votul în CSM nu poate fi decât deschis. Nu văd de ce nu am ști, de ce trebuie să fie un secret când este sancţionat un magistrat, cine a votat pentru sancționarea lui şi cine a votat împotrivă? Când se numește un judecător la ÎCCJ, nu văd de ce publicul să nu știe cine a votat pentru numirea acelui judecător și cine a fost împotrivă. Sau CSM-ul este obligată să motiveze deciziile, să le facă publice. De asemenea, cred că este foarte important că reprezentanţii societăţii civile sunt desemnaţi - trei de Parlament şi trei de preşedinte. Dar preşedintele nu mai prezidează şedinţele CSM. Nu mai are ce căuta acolo. Poate Parlamentul va găsi altă formulă, dar convingerea mea este că atâta timp cât CSM-ul nu va fi transparent, populaţia nu va şti ce se întâmplă cu justiţia. Depolitizarea completă prin retragerea preşedintelui din postura de participant la ședințele CSM şi calitatea de a prezida şedinţele CSM este iar un semnal care este de natură să corecteze impresia că președintele poate să facă orice vrea în justiţie. Din punct de vedere al componenței, propunerea este pentru cinci procuri, cinci judecători şi şase reprezentanţi ai societăţii civile. Societatea este singura care poate controla justiția și evităm astfel orice tentație de-a politicului de a se implica în justiție, atâta timp cât dăm o mai mare greutate participării societății civile în CSM.
La Articolul 138', deficitul bugetului de stat consolidat nu poate depăşi 3%, dar şi orice deficit de la 0 până la 3 nu poate fi creat decât dacă este vorba despre bani de investiţii. Altfel spus, să trăim din ce producem. Iar dacă împrumutăm bani, să împrumutăm pentru investiţii, nu pentru consum. Nu este o chestiune de răutate, Doamne fereşte, sau de lipsă de grijă pentru problemele cetăţenilor, dar criza datoriilor suverane este o realitate care se va agrava în perioada următoare, la nivel global, nu neapărat în România. Datoria publică să nu depăşească 60% din PIB, iar în situaţii de urgenţă, să se poată depăşi acest deficit, dar doar în situaţii excepţionale, cum ar fi calamităţile naturale.
La Articolul 23, urmare a realităţilor pe care le-am constatat, am propus ca reţinerea să nu poată depăşi 48 de ore şi nu 24 de ore. V-aş da un exemplu. Când un procuror are un caz în care are de decis cu privire la 20, 30 de oameni, în 24 de ore, când să îi aducă? Când să îi interogheze pe toţi? Când să îşi facă argumentaţia? Omul acela trebuie să şi doarmă. Nu poţi să îl ţii să interogheze 24 de ore. La fel şi la judecători. Dacă ar fi 48 de ore, se poate pune şedinţa de judecată ziua, altfel, judecătorii sunt aduşi noaptea să ia decizii pe dosare de arestare. Am considerat că reţinerea pentru 48 de ore este un termen rezonabil.
URMĂREŞTE ÎNTREBĂRILE ADRESATE PREŞEDINTELUI DE CĂTRE JURNALIŞTI
