Antena 3 CNN Politică Un fost ministru anunţ un exod masiv din ALDE

Un fost ministru anunţ un exod masiv din ALDE

Fostul ministru Toma Petcu anunţă că organizaţia teritorială a ALDE Giurgiu trece in corpore la PNL, după o şedinţă organizată miercuri seara. În resplică, ALDE transmite că doar câţiva membri ai organizaţiei din Giurgiu au ales să îl urmeze pe Petcu în PNL.

Un fost ministru anunţ un exod masiv din ALDE
Sursa foto: foto: captura Antena 3
27 Feb 2020   •   21:33

"In seara zilei de 26 februarie 2020 a fost convocata Delegatia Permanenta Teritoriala ALDE , la care au fost invitati si o serie de membri importanti ai partidului.

Un numar de 120 de membri s-au intrunit, astfel, pentru a stabili viitorul politic al acestei organizatii.

După o prezentare a situaţiei politice la zi, s-a dat cuvântul delegaţilor, care au conchis că rămânerea în acest partid, în condiţiile actuale, înseamnă de fapt blocarea aspiraţiilor comunităţilor giurgiuvene.

Discuţiile au mai arătat că cetăţenii îşi pierd încrederea în politica ALDE la nivel naţional şi vorbitorii au solicitat conducerii judetene să ia cele mai bune măsuri pentru ca oamenii să fie reprezentaţi corect şi cu cele mai bune şanse în viitoarele forme de conducere a administraţiilor locale, judeţene şi naţionale. Totodată, majoritatea vorbitorilor a subliniat ideea ca echipa să rămână unită, să continue împreună şi să-şi păstreze verticalitatea în orice formă de negociere. Toti vorbitorii au solicitat preşedintelui Toma Petcu să continue discuţiile cu PNL, mai ales că cei mai mulţi dintre cei prezenţi în sală sunt foşti membri ai acestui partid istoric şi l-au felicitat pe domnul deputat Toma Petcu pentru formula politică aleasă, scrie stiripesurse.ro.

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close