Antena 3 CNN Politică Un lider ALDE, declarație-surpriză: Colaborarea cu PSD trebuie să continue!

Un lider ALDE, declarație-surpriză: Colaborarea cu PSD trebuie să continue!

Un lider ALDE, declarație-surpriză: Colaborarea cu PSD trebuie să continue!
21 Oct 2019   •   16:57

Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a ALDE Tulcea, Octavian Popa, susţine că protocoalele de colaborare cu PSD trebuie să rămână valabile pentru a nu pune în pericol stabilitatea administrativă a comunităţilor, în ciuda situaţiei politice de la nivel naţional.

"Alianţele cu PSD în teritoriu vor rămâne în vigoare cât timp foştii noştri parteneri ne vor trata corect, pentru că eu nu cred că trebuie să punem în pericol stabilitatea administrativă a unei localităţi din considerente de ordin politic. Dincolo de alianţa formalizată cu PSD, în teritoriu sunt diverse alianţe între PSD şi PNL şi alte înţelegeri care nu sunt formalizate", a declarat luni, în timpul unei conferinţe de presă, Octavian Popa, care este şi vicepreşedintele Biroului Permanent Naţional al ALDE.

În opinia acestuia, trebuie făcută o distincţie între alianţele politice naţionale şi cele încheiate pe plan local pentru că în puţine localităţi o formaţiune politică deţine majoritatea.

"Administraţia publică locală nu trebuie să sufere din cauza zbaterilor politice. Mai urât a fost că deşi aveam un protocol cu PSD, acesta l-a încălcat deşi nu era niciun motiv şi, pe înţelegeri care nu au la bază lucruri dintre cele mai corecte, s-au încheiat protocoale cu PNL, în urma cărora viceprimarii noştri au fost înlocuiţi cu viceprimari ai PNL şi, în mai puţine cazuri, cu viceprimari PSD. Asta a fost imoral. Să păstrezi nişte alianţe pentru a asigura stabilitatea funcţionării administrative mi se pare un lucru corect, dar decizia va fi la organizaţiile noastre", a mai spus vicepreşedintele ALDE.

În timpul conferinţei de presă, Octavian Popa a prezentat cele 12 condiţii ale partidului pentru susţinerea Guvernului Orban şi şi-a exprimat susţinerea faţă de candidatura la Preşedinţia României a lui Mircea Diaconu.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close