Antena 3 CNN Politică Un nou protest faţă de ordonanța privind graţierea, anunţat pentru marţi în Bucureşti

Un nou protest faţă de ordonanța privind graţierea, anunţat pentru marţi în Bucureşti

Un nou protest faţă de ordonanța privind graţierea, anunţat pentru marţi în Bucureşti
Sursa foto: Foto: antena3.ro
de M.Z.    |    24 Ian 2017   •   15:00

Un nou protest faţă de proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului penal este anunţat pe Facebook, pentru marţi, de la ora 17.00, în Piaţa Universităţii din Capitală, potrivit News.ro.

Astăzi (marţi, n.r.) expiră termenul de şapte zile de discuţii publice pe baza Ordonanţei privind graţierea şi amnistia, ceea ce noi nu am văzut să se întâmple. Drept urmare, ne strângem la Universitate astăzi, 24.01.2017, începând cu ora 17.00 şi pornim într-un marş spre Guvern”, se arată într-o postare pe pagina evenimentului.

Proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului penal au fost puse în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei în 18 ianuarie, propunerile, sugestiile şi opiniile legate de aceste acte normative putând fi exprimate până marţi, 24 ianuarie.

Proteste au avut loc şi duminică, atât în Capitală, cât şi în mai multe oraşe din ţară.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis marţi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunţă că a declanşat procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice

Citiți și Surse: Președinția confirmă eroarea cu grațierea. Trucul președintelui ca să evite Constituția

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close