Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: Ştiu ce-mi pregăteşte Băsescu, plagiatul e nimica toată

Victor Ponta: Ştiu ce-mi pregăteşte Băsescu, plagiatul e nimica toată

Victor Ponta: Ştiu ce-mi pregăteşte Băsescu, plagiatul e nimica toată
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    17 Iul 2012   •   08:58

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ştie ce atacuri se pregătesc împotriva sa în această campanie pentru referendum şi că episodul cu plagiatul este "nimica toată" faţă de ceea ce va urma.

"Sunt foarte conştient că până pe 29 iulie vor urma alte atacuri împotriva mea, mai rele. Ştiu ce a pregătit Traian Băsescu. Asta cu plagiatul, cu dosarul penal, e nimica toată. Ştiu ce mi se pregăteşte, dar în acelaşi timp vă spun că nu o să-i răspund lui Traian Băsescu", a spus premierul Victor Ponta la Realitatea TV, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul susţine că toate atacurile la adresa sa au apărut în ultima perioadă, deşi deţine funcţii politice şi de stat de multă vreme.

"Eu nu am apărut în viaţa publică în urmă cu o lună. Eu am fost de două ori ministru, am fost vicepreşedinte al Parlamentului, sunt liderul PSD de doi ani şi aflaţi în ultima lună de toate relele pe care le-am făcut când eram copil, când eram elev, când eram student", a încheiat şeful social-democraţilor.


×
Subiecte în articol: Victor Ponta plagiat
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close