După
ce Hillary Clinton s-a retras din cursa pentru preşedinţia Statelor
Unite, faimoasa cântăreaţă Barbara Streisand a declarat că-l
va susţine pe Barack Obama în campania pentru alegerile
prezidenţiale. Aceasta s-a ţinut de cuvânt şi va susţine un
concert , pe 16 septembrie, la Los Angeles, în cadrul unei
recepţii organizate în beneficiul candidatului democrat la
Casa Albă.
Concertul
se va ţine în cadrul unei recepţii pentru strângere de
fonduri, la care sunt aşteptaţe să participe 700 de persoane.
Printre gazdele evenimentului vor fi şi Steven Spielberg, Jeffrey
Katzenberg şi David Geffen. Potrivit publicaţiei ?Vanity?, preţul unui bilet la
această gală va costa 2500 de dolari, iar locaţia aleasă pentru
eveniment este hotelul de lux ?Beverly Wilshire?.
Sprijinul
acordat de Barbara Streisand candidatului democrat la funcţia de
preşedinte al Statelor Unite este importantă. Într-o primă
fază, cântăreaţa era susţinătoarea lui Hillary Clinton,
dar după ce aceasta s-a retras din cursa pentru preşedinţie,
Barbara a declarat că-i va fi alături lui Barack Obama. Nu este
pentru prima oară când cântăreaţa se implică în
campaniile politice. Ea a mai cântat şi pentru John Kerry în
2004 şi pentru Al Gore în 2000 şi a apărut în presă
de nenumărate ori ca susţinătoare a lui Hillary Clinton.
Antena3.ro