Antena 3 CNN Show Showbiz Carla Bruni va colabora cu Lenny Kravitz pentru viitorul ei album

Carla Bruni va colabora cu Lenny Kravitz pentru viitorul ei album

Carla Bruni va colabora cu Lenny Kravitz pentru viitorul ei album
Sursa foto: Carla Bruni Lenny Kravitz
12 Apr 2009   •   14:19

Lenny Kravitz va colabora cu Carla Bruni pentru viitorul ei album. Rockerul a primit o scrisoare din partea preşedintelui francez, soţul Carlei Bruni, Nicolas Sarkozy, prin care acesta îşi exprima admiraţia faţă de cariera muzicală a artistului. Sarkozy a recunoscut că el şi soţia sa sunt vechi admiratori ai lui Lenny Kravitz, enumerând chiar unele dintre piesele sale de succes, informează mirror.co.uk.

Se pare că această scrisoare a fost argumentul care l-a convins pe Kravitz să participe la realizarea viitorului album al Carlei Bruni, care i-ar putea relansa acesteia cariera de muzician. Carla Bruni a renunţat în 1997 la cariera de model pentru a se dedica muzicii. Albumul ei de debut, ?Quelqu'un m'a dit? a fost lansat în 2002 şi a avut un mare succes în statele francofone.

După cinci ani, în 2007, a apărut cel de-al doilea album, ?No Promises?, care conţine piese pe versuri scrise de William Butler Yeats, Emily Dickinson, W. H. Auden, Dorothy Parker, Walter de la Mare, şi Christina Rosetti. În 2008 a lansat albumul ?You belong to me?. Majoritatea pieselor de pe acest ultim album au fost scrise în întregime de Carla Bruni.

Antena3.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close