Antena 3 CNN Show Showbiz Cher, Sting şi Tina Turner vin în România

Cher, Sting şi Tina Turner vin în România

Cher, Sting şi Tina Turner vin în România
11 Apr 2007   •   23:22

Sosiile lui Cher, Whitney Houston, Rod Stewart, Sting şi Tina Turner vor cânta live în România, pe 19 aprilie, în cadrul evenimentului 'Stars in concert', la deschiderea extensiei Bucureşti Mall. Componenţii 'Stars in concert' - una din cele mai cunoscute producţii muzicale din Germania - sunt sosii ale unor staruri muzicale, asemănarea nefiind doar una vizuală, ci şi vocală. Producţia muzicală reuneşte peste 100 de artişti, care susţin concerte în Las Vegas, Australia, Canada şi Marea Britanie, unii dintre aceştia fiind membri ai unor grupuri muzicale internaţionale sau locale, având propriile discuri.

'Stars in concert' s-a format în 1997, sub regia lui Bernard Kurz, şi a devenit una dintre cele mai bune producţii muzicale ale Berlinului, cu o audienţă de peste trei milioane de spectatori. Kurz a mai regizat trei musical-uri de succes - 'Cats', 'The Phantom of the Opera' şi 'Starlight Express' şi a primit o serie de premii internaţionale.

Pe 18 aprilie va avea loc deschiderea oficială a extensiei Bucureşti Mall, iar începând cu 19 aprilie şi până la sfârşitul lunii mai centrul comercial le va oferi vizitatorilor săi, pe lângă posibilitatea de a vizita noile magazine, numeroase evenimente, printre care concerte, recitaluri, demonstraţii de dans, expoziţii, precum şi tombole cu premii. Bucureşti Mall a fost deschis în 1999 şi oferă o largă varietate de magazine cu renume internaţional şi naţional, restaurante, bowling, cazinou electronic, cinema, cafenele.

Rompres

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close