Antena 3 CNN Show Showbiz Cristi Minculescu îi va adopta pe cei doi copii ai soţiei sale

Cristi Minculescu îi va adopta pe cei doi copii ai soţiei sale

Cristi Minculescu îi va adopta pe cei doi copii ai soţiei sale
Sursa foto: Cristi Minculescu
15 Iun 2009   •   14:34

Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea lui Cristi Minculescu de a-i adopta pe cei doi copii ai soţiei sale. Gemenii Mădălina şi Florin, în vârstă de 31 de ani, vor deveni, legal, copii cântăreţului.

Cei doi poartă numele ?Minculescu? de când au împlinit 19 ani, însă nu erau adoptaţi legal de cântăreţ.

Solistul trupei Iris i-a crescut pe cei doi copii ai soţiei sale de când aceştia aveau 9 ani, informează Mediafax.

Cristi Minculescu, în vârstă de 50 de ani, a fost supus, pe 24 martie, unui transplant hepatic la o clinică din Germania. Donatorul a fost chiar soţia sa, Rodica.

După transplantul de ficat, artistul a mai suferit alte două intervenţii chirurgicale. Minculescu suferă de o boală ereditară hepato-renală, care determină mărirea organelor.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: cristi minculescu gemeni copii
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close