Antena 3 CNN Show Showbiz După 8 ani de zile, grupul australian AC/DC lansează un nou single

După 8 ani de zile, grupul australian AC/DC lansează un nou single

După 8 ani de zile, grupul australian AC/DC lansează un nou single
29 Aug 2008   •   17:48

Au trecut 8 ani de zile de la lansarea albumului "Stiff Upper Lip" şi câteva luni de la DVD-ul "Plug me In" conţinând înregistrări video din 1975 până în prezent, unele dintre ele nedifuzate până la data comercializării. Fanii aşteaptă un nou album de cel puţin 4 ani, mai ales ca membri ai trupei au făcut în repetate rânduri declaraţii conform cărora ar scrie şi ar lucra la un nou repertoriu.

Primul single AC/DC în 8 ani se intitulează "Rock'n'Roll Train" şi poate fi auzit începând de ieri, 28 august, atât pe pagina oficială a grupului cât şi la posturile de radio. Videoclipul pentru acest cântec a fost înregistrat pe 15 august în Londra şi va avea premiera în luna septembrie. Acest nou single precede lansarea mult aşteptatului album "Black Ice" şi turneul de promovare care debutează în octombrie.

Lista pieselor acestui album este următoarea:

1. Rock 'n Roll Train
2. Skies On Fire
3. Big Jack
4. Anything Goes
5. War Machine
6. Smash N Grab
7. Spoilin' For A Fight
8. Wheels
9. Decibel
10. Stormy May Day
11. She Likes Rock N Roll
12. Money Made
13. Rock N Roll Dream
14. Rocking All The Way
15. Black Ice

Momentan muzica grupului australian nu este accesibilă prin magazinul online iTunes. Citând Reuters, Blabbermouth.net afirmă că acest nou album de studio va fi pus în vânzare exclusiv pe siteul AC/DC şi prin reţeaua magazinelor Wal-Mart. Astfel AC/DC s-ar alătura unui lung şir de artişti "veterani" care au semnat acest parteneriat cu Wal-Mart, dintre aceştia menţionându-i pe Garth Brooks, Eagles şi Journey.

Piesa "Rock'n'Roll Train" va reprezenta coloana sonoră a promourilor noii serii a cunoscutului serial CBS "Criminal Minds", care îşi are premiera în 1 septembrie.

Sursa foto: acdc.com

Antena3.ro

×
Parteneri
"Paul de România", arestat preventiv după ce a fost prins în Malta
x close