Antena 3 CNN Show Showbiz Franţa va fi reprezentată de Patricia Kaas la Eurovision 2009

Franţa va fi reprezentată de Patricia Kaas la Eurovision 2009

Franţa va fi reprezentată de Patricia Kaas la Eurovision 2009
Sursa foto: Patricia Kaas
31 Ian 2009   •   10:29

Patricia Kaas va reprezenta Franţa la concursul Eurovision 2009, care va avea loc la Moscova în luna mai. ?Suntem foarte mândri că, pentru prima oară, Franţa va fi reprezentată de un nume atât de cunoscut pe scena muzicală. Este pentru prima dată când un interpret faimos acceptă şansa să facă asta pentru Franţa, la fel cum am văzut în anii anteriori în alte ţări, precum Ucraina şi Rusia?, au declarat reprezentanţii France Television, într-un comunicat.
Titlul piesei, pe care o va interpreta Patricia Kaas, va fi dezvăluit pe data de 9 februarie, în cadrul unui spectacol, care va avea loc în Paris. ?Le pot spune, celor care iubesc muzica tradiţională franceză, că vor fi extrem de încântaţi?, a declarat Bruno Berberes, preşedintele delegaţiei franceze.
Patricia Kaas revine astfel pe scenă după trei ani de pauză. Ea va lansa anul acesta şi noul său album, intitulat ?Kabaret?. Patricia Kaas s-a născut pe 5 decembrie 1966 şi a devenit cunoscută pentru stilul muzical inedit pe care îl abordează, care îmbină muzica pop, jazz-ul şi şansoneta.
Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close