Pentru cei mai mulţi concertul a fost un prilej de amintiri şi de emoţii atât de mari, încât o spectatoare a leşinat înainte de concert.
Concertul lui Julio Iglesias a început cu aproape două ore mai târziu decât era prevăzut. Fanii neobosiţi au aşteptat cu emoţie apariţia cântăreţului. Până la urmă seara a fost de vis pentru cei prezenţi. Majoritatea şi-au adus aminte de momentele frumoase pe care câtecele spaniolului le-au marcat în viaţa lor.
Julio Iglesias a venit în România pentru a-şi promova ultimul album: Romantic Clasic. Acesta este primul dintre cele 5 concerte pe care artistul le va susţine în România în turneul de promovare al albumului. Următoarele concerte se vor ţine la Timişoara, Bucureşti, Bacău şi Constanţa.
IMAGINI DIN CONCERT
Observator
Ştiri video recomandate