Antena 3 CNN Show Showbiz Recunoşti băieţelul vesel, cocoţat în copac? "Am ajuns să iubesc această ţară minunată"

Recunoşti băieţelul vesel, cocoţat în copac? "Am ajuns să iubesc această ţară minunată"

Băieţelul zâmbăreţ cocoţat în copac, cunoscut în lumea întreagă, a arătat o afecţiune aparte pentru unele meleaguri de la noi din ţară.

Recunoşti băieţelul vesel, cocoţat în copac? "Am ajuns să iubesc această ţară minunată"
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    07 Mai 2023   •   17:32

De prin anii 2000, el a vizitat România aproape în fiecare an, de la București până în Maramureș, de la mănăstirile Bucovinei, până la Delta Dunării. 

Mulți s-au întrebat de ce are sentimente speciale pentru aceste meleaguri, în special pentru zona Transilvaniei. Apoi, s-a auzit de legăturile cu Regina Maria și cu regele Mihai, dar mergând și mai în urmă, el și-a găsit în județul Mureș o stră-stră-străbunică.

"Relațiile mele personale cu România sunt foarte importante pentru mine și, de-a lungul anilor, am ajuns să iubesc această minunată țară pentru moștenirea culturală și naturală, respectiv pentru tradițiile și culturile diverse. 

Nutresc, în mod special, legăturile mele familiale cu România, prin Regina Maria (a României), desigur, dar și prin contesa Claudia Rhedey, stră-stră-străbunica mea. 

Citeşte şiRecunoşti băieţelul dolofan cu obraji rumeni şi ochi albaştri? Este un caz singular în istorie

Acum mai bine de 20 de ani am aflat despre contesa Rhedey că fiind bunica străbunicii mele, Regina Mary (de Teck), și am fost fascinat să aflu despre viața ei mult prea scurtă", spunea, în urmă cu ceva timp, Charles al III-lea, încoronat recent rege.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În urmă cu 70 de ani, Charles era un copil de patru ani, primul copil din istoria Regatului Unit care participa la încoronarea mamei sale.

6 mai 2023 înseamnă acum, pentru Marea Britanie, ziua în care, după 70 de ani, a fost încoronat un nou rege, Charles al III-lea.

Ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea a fost cel mai fastuos eveniment ce poate fi văzut într-o generație, nu doar în Marea Britanie, ci și pe mapamond.

Charles al III-lea a fost încoronat la Catedrala Westminster Abbey din Londra în cadrul unui ceremonial ale cărui origini au o vechime de peste 1.000 de ani.

Evenimentul s-a dorit a fi unul marcat de tradiție și a beneficiat de implicarea largă a forțelor militare britanice, în timp ce 11.500 de polițiști au patrulat pe străzile din Londra, pentru a asigura securitatea.

Prințul Louis a "furat" spectacolul încoronării regelui Charles al III-lea

Circa 7.000 de membri ai armatei britanice au participat în diverse etape ale evenimentului, iar peste 4.000 dintre ei, inclusiv orchestrele militare, au luat parte la procesiunea desfășurată pe traseul Westminster Abbey - Palatul Buckingham, în grădina căruia cuplul monarhic a primit salutul regal.

Prințul Louis însă, fiul în vârstă de 5 ani al prinţului William şi al prințesei de Wales, a fost în centrul atenției la încoronarea bunicului său, regele Charles al III-lea.

Fiul cel mic al Prințului William și al lui Kate Middleton a furat din nou spectacolul cu fețele lui amuzante, la aproape un an după ce a făcut același lucru la Jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a.

În timpul ceremoniei, micul prinț a fost surprins căscând și uitându-se pe tavan (vezi Galeria foto, de mai sus).

Regele Charles al III-lea, noul suveran al Marii Britanii, s-a născut la Palatul Buckingham, în seara zilei de 14 noiembrie 1948. 

Numele său complet este Charles Philip Arthur George, prinţ de Wales. Este primul copil al reginei Elisabeta a II-a şi al prinţului Filip, duce de Edinburgh. Charles are o soră, pe Anne, Prinţesă Regală, născută în 15 august 1950 şi doi fraţi, Andrew, duce de York, născut în 19 februarie 1960, şi Edward, conte de Wessex, născut în 10 martie 1964.

În vârstă de 73 de ani, Charles este monarhul care a așteptat cel mai mult în comparație cu predecesorii lui să urce pe tronul Marii Britanii.

×
Parteneri
Surpriza la spitalul Pantelimon: O asistentă ar fi modificat dozele
x close