Antena 3 CNN Show Showbiz Scorpions concertează sâmbătă la Sibiu

Scorpions concertează sâmbătă la Sibiu

Scorpions concertează sâmbătă la Sibiu
06 Noi 2007   •   18:32

Scorpions vor concerta sâmbătă la Sibiu. Recitalul va avea loc în Piaţa Mare, iar intrarea va fi liberă. În deschiderea concertului vor cânta cei de la Compact. Organizatorii spun că se aşteaptă la cel puţin 20.000 de spectatori, atât din ţară cât şi din străinătate. Membrii formaţiei vor sosi vineri la Sibiu şi vor sta până duminică. Vor fi cazaţi la un hotel de 4 stele din centrul oraşului.

Ca orice vedete care se respectă, membrii trupei au avut şi ceva pretenţii: 5 apartamente pentru fiecare membru al formaţiei şi alte 17 camere pentru tehnicieni. De asemenea, au cerut un ospătar care să îi servească la orice oră şi 5 limuzine care să-i transporte de la hotel la scenă. Concertul trupei Scorpions va dura 90 de minute.

Pe lângă facilităţile de cazare şi transport, membrii trupei Scorpions au cerut catering la scenă pentru persoanlul tehnic. Reprezentanţii hotelului la care sunt cazaţi cei de la Scorpions spun că pretenţiile acestora nu au fost exagerate în comparaţie cu ale altor vedete şi sunt pregătiţi să le satisfacă toate dorinţele.

De asemenea, cei de la Scorpions au cerut organizatorilor sa le facă şi propuneri pentru petrecerea timpului liber. Cel mai probabil li se va recomanda sa viziteze Muzeul Astra, Balea, Cisnădioara şi Sibielul. Trupa Scorpions va pleca de la Sibiu duminică.

Antena 3

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close