Antena 3 CNN Show Showbiz Solistul trupei Hara se căsătoreşte în stil medieval

Solistul trupei Hara se căsătoreşte în stil medieval

Solistul trupei Hara se căsătoreşte în stil medieval
05 Sep 2008   •   21:54

Sâmbătă are loc la Sighişoara căsătoria solistului trupei Hara, Flavius Buzilă, nunta dorindu-se a fi organizată în stil "etnico-medieval". Petrecerea se va ţine într-o cramă veche de peste 500 de ani din Sighişoara, fiind aşteptaţi aproximativ 100 de invitaţi.

Ţinutele mirilor vor respecta şi ele tradiţia medievală. Flavius va purta o redingotă cu elemente metalice, un brâu din mătase şi o cămaşă etnică, lucrată manual. Mirela, soţia sa, va avea o rochie de prinţesă medievală. Ţinutele sunt realizate de cunoscuta creatoare de modă Maria Constantinescu. De asemenea costumele naşilor şi a unei părţi din invitaţi vor fi în notă medievală.

Flavius Buzilă a declarat pentru Agerpres că nuntaşii vor fi întâmpinat în Cetatea Medievală din Sighişoara de toboşarul Cetăţii şi de grupul de cimpoieri 'Transilvania' din Hunedoara. Deşi este bistriţean, Flavius Buzilă a susţinut că a ales Sighişoara pentru că ilustrează cel mai bine povestea din sufletele viitorilor soţi.

Sursa foto: flickr.com/photos/alidada/

Antena3.ro

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close