Antena 3 CNN Show Showbiz Sting i-a încântat pe bucureşteni la Sala Palatului. Artistul a folosit instrumente create de un român

Sting i-a încântat pe bucureşteni la Sala Palatului. Artistul a folosit instrumente create de un român

Sting i-a încântat pe bucureşteni la Sala Palatului. Artistul a folosit instrumente create de un român
Sursa foto: Sting
11 Feb 2009   •   10:21

Sting i-a vrăjit pe bucureşteni prin concertul susţinut marţi, la Sala Palatului. Artistul britanic a revenit în România după 13 ani pentru un spectacol inedit. A cântat muzică din epoca elisabetană împreună cu un maestru al lăutei, Edin Karamazov.
Imediat cum a urcat pe scenă, Sting a început să vorbească cu publicul.
Concertul s-a desfăşurat după scenariul unei poveşti. În prima parte, Sting a interpretat piese compuse de John Dowland, un compozitor britanic care a trăit în secolul al XVI-lea.
În a doua parte, a cântat piese proprii dar şi alte cântece englezeşti.
Sting a spus că este încântat pentru că se află a doua oară la Bucureşti şi a mărturisit că instrumentele la care a cântat în concert sunt făcute chiar de un român.
În sală a fost mereu linişte, de parcă oamenii ar fi vrut să asculte fiecare sunet. Au aplaudat doar la finalul fiecărei piese. La sfârşitul concertului sala a început să cânte alături de artist.
A fost un show fără efecte speciale, coregrafie sau costume extravagante.
Printre personalităţile româneşti prezente la concert s-au numărat Mircea Geoană, Ion Ţiriac şi Horia Brenciu.
Antena 3

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close