Antena 3 CNN Show Showbiz Stufstock 2008 debutează joi

Stufstock 2008 debutează joi

Stufstock 2008 debutează joi
12 Aug 2008   •   13:09

Apocalyptica, Deus şi violonistul Jean-Luc Ponty sunt capetele de afiş ale Festivalului Stufstock, care va debuta, joi, la Vama Veche. Apocalyptica este o formaţie heavy metal finlandeză alcătuită din trei violoncelişti, iar trupa Deus, care a debutat la începutul anilor '90, ca trupă de cover-uri, se bucură în prezent de succes şi de o serie de materiale originale.

Jean-Luc Ponty, vedeta ultimei seri a festivalului, este un pionier şi maestrul incontestabil al viorii în arena jazz-ului şi a rock-ului. Este considerat un inovator şi un vizionar în tehnica viorii, prin care a îmbogăţit spectaculos 'vocabularul' muzicii moderne.

Joi, în prima zi a festivalului, vor urca pe scenă Crowfish, Konqistador, Survolaj, Apocalyptica, Air Traffic şi The Amsterdams. Vineri vor urma trupele Persona, Byron, ExNN, dEUS, Kultur Shock, Gerald Gradwohl Trio şi The Pixels. Festivalul se va încheia, sâmbătă noaptea, cu The Others, Farfarello, Harry Tavitian/Cserey Csaba, Jean-Luc Ponty and His Band, Nguyen Le şi Kora Jazz Trio.

În afară de capetele de afiş care vor cânta câte o oră, toate celelalte trupe vor cânta 45 de minute, după cum au declarat organizatorii.

În paralel cu desfăşurarea de forţe de pe scena principală va avea loc un mini festival al trupelor noi şi foarte tinere. Anul acesta Spice Club va găzdui acest proiect, la Scena Mică. Au fost selectate trupe care cântă în stilurile alternative-indie, electro, hip-hop, new-prog şi grunge.

?Anul acesta am lărgit competiţia pentru a da o şansă şi trupelor din provincie. Ne-am propus să facem o preselecţie pe toată durata lunii iulie, astfel câte trei din aceste trupe vor susţine concerte. În urma concertelor vom face o jurizare şi nouă trupe câştigătoare vor cânta în Vamă la Spice Club. Am făcut o selecţie cât mai rezonabilă să dăm şansa unor formaţii care cântă foarte bine?, a precizat Papadima.

Potrivit organizatorilor, anul acesta nu va mai exista transmisie live, spectacolul urmând să fie înregistrat şi difuzat ulterior.

Biletele pentru o zi, care asigură o singură intrare la concertele de la Marina Park, au preţul de 75 de lei, iar un abonament are preţul de 150 de lei.

Anul trecut, festivalul intitulat Stufstock Greenfest a avut loc între 16 si 19 august, tot la Vama Veche, iar pe scenă au urcat trupe precum The Dandy Warholes, The Dolls, Zdob si Zdub, Phoenix sau Kumm.

Stufstock este un eveniment iniţiat de mişcarea ?Salvaţi Vama Veche?, ce are drept scop păstrarea spiritului original al staţiunii.

Agerpres

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close