Antena 3 CNN Show Showbiz Tatăl lui Michael Jackson, criticat de americani: Se foloseşte de moartea fiului ca să-şi facă reclamă

Tatăl lui Michael Jackson, criticat de americani: Se foloseşte de moartea fiului ca să-şi facă reclamă

Tatăl lui Michael Jackson, criticat de americani: Se foloseşte de moartea fiului ca să-şi facă reclamă
Sursa foto: Joe Jackson
02 Iul 2009   •   12:34

Oamenii cărora le mor animalele de companie sunt mult mai îndureraţi decât a fost tatăl lui Michael Jackson la aflarea veştii că fiul lui nu mai trăieşte. Aşa începe un articol din publicaţiaThe Root, care comentează răceala şi zâmbetele afişate de Joe Jackson, după moartea fiului său.

Cu toate că Joe Jackson a dat asigurări că suferinţa lui este interioară şi că nu îi place să o arate în public, americanii sunt scârbiţi de atitudinea acestuia. Mai ales că Michael şi fraţii săi au povestit despre abuzurile fizice şi psihice la care îi supunea tatăl lor în copilărie.

Tatăl Regelui pop-ului a fost aspru criticat de presa din SUA. ?Ce fel de tată îşi împinge în faţă PR-işti să facă o declaraţie referitoare la durerea familiei??, titrează The Root. După moartea fiului său, Joe Jackson a apărut în presa din toată lumea. Atitudinea lui relaxată, zâmbetele împărţite cu generozitate în stânga şi în dreapta, precum şi ţinuta lui ostentativă au atras comentarii negative din partea fanilor lui Michael.

Apariţia lui Joe Jackson la premiile BET i-a intrigat, din nou, pe fanii megastarului din lumea întreagă. Întrebat ce simte la moartea fiului său, acesta a început să facă reclamă noii sale case de discuri.

Cu toate că Michael Jackson a lăsat custodia celor trei copii mamei sale, Joe Jackson a declarat că este pregătit să-şi asume responsabilitatea creşterii copiilor. Acesta a uitat, însă, să menţioneze că el şi soţia lui nu mai sunt de foarte mult timp un cuplu şi că locuiesc separat.

Se pare că nici Michael Jackson nu-l avea la suflet pe tatăl său. Potrivit unui testament din 2002, bunurile lui artistului vor fi împărţite între mama sa, cei trei copii ai lui şi una sau mai multe fundaţii de caritate. Tatăl său nu a fost inclus în testament.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: michael jackson
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close