Antena 3 Sport Alte sporturi Baschet Dwight Howard îi supără pe Alonzo Mourning şi Dwyane Wade în Miami Heat - Orlando Magic 95-101 (VIDEO)

Dwight Howard îi supără pe Alonzo Mourning şi Dwyane Wade în Miami Heat - Orlando Magic 95-101 (VIDEO)

31 Mar 2009   •   11:11
Dwight Howard îi supără pe Alonzo Mourning şi Dwyane Wade în Miami Heat - Orlando Magic 95-101 (VIDEO)
Sursa foto: Dwight Howard

Pivotul "Magicienilor" din Orlando, Dwight Howard, sparge record după record. Într-o seară în care adversarii de la Heat l-au sărbătorit pe fostul star Alonzo Mourning retrăgându-i tricoul cu numărul 33 şi Dwayne Wade marca 42 de puncte, "Superman" Howard a îndrăznit să le strice petrecerea şi să o ducă pe Orlando spre o victorie importantă, devenind şi cel mai tânăr jucător din istoria NBA care ajunge la 5000 de recuperări, la doar puţin peste 23 de ani.
Punctele marcate de Howard, 22 în total, au fost cele mai multe reuşite de un jucător de la Magic, dar nu ele i-au adus înscrierea în cărţile de istorie ale NBA. După ce ajunsese, în trecut, cel mai tânăr jucător din istorie care ajunge la 1000, 2000, 3000 şi 4000 de recuperări la activ, Howard a devenit, la 23 de ani şi 113 zile, cel mai tânăr jucător care ajunge la 5000 de mingi recuperate, măturând cu vechiul record al lui Wilt Chamberlain, o legendă a acestui sport. Wilt avea 25 de ani şi 125 de zile când reuşise performanţa care a rămas mulţi ani drept cea mai bună, potrivit site-ului oficial al NBA.
Magic a câştigat, deja, Divizia de Sud-Est din NBA, dar se mai bate cu Boston Celtics pentru locul doi în Conferinţă. "Celţii" au încă o victorie avans, dar şi două meciuri în plus jucate, şi s-a impus şi la rivala Miami Heat, pentru care Dwayne Wade, jucător devenit deja tradiţional în All-Star Game şi în reclamele americane, a marcat 42 de puncte. Nici un alt jucător al gazdelor nu a reuşit, însă, mai mult de 13 puncte în acest meci.

Utah Jazz au obţinut şi ei o victorie importantă pentru moralul jucătorilor, a 16 consecutivă pe teren propriu, împotriva celor de la New York Knicks, cu 112-104.

Meciurile de luni din NBA:
New Jersey Nets - Milwaukee Bucks: 78-107
Miami Heat - Orlando Magic: 95-101
Utah Jazz - New York Knicks: 112-104
Golden State Warriors - Memphis Grizzlies: 109-114
Fazele zilei:

Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close