Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Baschet Înfrângeri pentru favoritele la titlu din Conferinţa de Est (VIDEO)

Înfrângeri pentru favoritele la titlu din Conferinţa de Est (VIDEO)

Înfrângeri pentru favoritele la titlu din Conferinţa de Est (VIDEO)
05 Ian 2009   •   14:59

Cu lotul afectat de accidentări, Cleveland Cavaliers a suferit o înfrângere cu scorul de 80-77 pe terenul ultimei clasate din Est, Washington Wizards, dar nu a pierdut teren în lupta pentru supremaţie în Conferinţă. O aruncare de două puncte reuşită de Antawn Jamison cu 10,5 secunde rămase din joc i-a apropiat pe cei de la Wizards de victorie. "A fost o noapte grea pentru noi. Washington a meritat victoria, dar ştiu că putem juca mai bine de atât", a spus antrenorul "cavalerilor", Mike Brown, după cel mai slab meci ofensiv al echipei sale în acest sezon.
După o aruncare de la linia de fault a lui Caron Butler, care a dus Wizards în avantaj cu 80-77, LeBron James de la Cleveland Cavaliers a ratat o aruncare de la trei puncte care ar fi putut egala scorul pe tabelă. James a înscris totuşi nouă din cele 30 de puncte ale sale în ultimul sfert de joc, când "cavalerii" au avut o revenire (14-4) şi au egalat scorul, 77-77. Starul NBA a dat vina pentru înfrângere pe procentajul de 39% la aruncări al formaţiei sale.
Lideri în Divizia Centrală, cei de la Cleveland au acum 27 de victorii şi şase înfrângeri, însă au rămas la mică distanţă de campioana NBA şi lidera Diviziei Atlantic, Boston Celtics, în clasamentul Conferinţei de Est. Celtics a ratat ocazia de a se distanţa, după ce a fost înfrântă pe Madison Square Garden de New York Knicks, scor 100-88.
Nici Orlando nu a profitat de eşecul primelor două formaţii din Conferinţa de Est, "magicienii" fiind învinşi la Toronto cu 108-102 de Raptors.
Alte rezultate înregistrate duminică, 4 ianuarie 2009
Los Angeles Clippers - Detroit Pistons 87-88
Memphis Grizzlies - Dallas Mavericks 102-82
Los Angeles Lakers - Portland Trail Blazers 100-86
Vedeţi rezumatul partidelor disputate duminică, 4 ianuarie 2009

Vedeţi cele mai spectaculoase 10 faze ale zilei, 4 ianuarie 2009

Antena3.ro

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close