Antena 3 Sport Alte sporturi Baschet Los Angeles Lakers, noua campioană a NBA, după şapte ani de "secetă". Kobe Bryant, MVP-ul finalei (VIDEO)

Los Angeles Lakers, noua campioană a NBA, după şapte ani de "secetă". Kobe Bryant, MVP-ul finalei (VIDEO)

15 Iun 2009   •   12:20
Los Angeles Lakers, noua campioană a NBA, după şapte ani de "secetă". Kobe Bryant, MVP-ul finalei (VIDEO)
Sursa foto: los angeles lakers

S-a spart ghinionul pentru Los Angeles Lakers! Californienii au cucerit primul titlu de campioană NBA de la plecarea lui Shaquille O'Neal, în 2004 cu Kobe Bryant în mare formă. Acesta este al 15-lea titlu din istoria celor de la Lakers şi al zecelea pentru antrenorul echipei, legendarul Phil Jackson. Galben-albaştrii au câştigat inelele de campioni după victoria cu 99-86 din meciul al cincilea cu Orlando Magic.
Kobe Bryant a fost numit cel mai bun jucător din cele cinci meciuri ale Finalei, adică MVP, şi a vrut să sublinieze că nu şi-a pus niciodată problema că Lakers ar fi incapabili să câştige titlul în NBA fără "Marele Cactus", Shaquille O'Neal.
Kobe a înscris 30 de puncte în ultimul meci al finalei, disputat duminică noapte la Orlando, fiind cel mai important marcator al partidei. Spre norocul, sau din meritul celor de la Lakers, vedeta incontestabilă a campionilor Conferinţei de Est a jucat extrem de slab, marcând doar 10 puncte şi recuperând mingea de 11 ori în 39 de minute de joc. Rashard Lewis a fost cel mai bun jucător de la învinşii de duminică, cu 18 puncte şi 10 recuperări, mult prea puţin pentru ca echipa sa să facă faţă în faţa unei viitoare campioane.

Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close