Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Baschet NBA a anulat meciurile din sezonul regulat care ar fi trebuit să se joace la Londra

NBA a anulat meciurile din sezonul regulat care ar fi trebuit să se joace la Londra

NBA a anulat meciurile din sezonul regulat care ar fi trebuit să se joace la Londra
de M.T.    |    07 Dec 2011   •   11:40

Meciurile din sezonul regulat al NBA care ar fi trebuit să se desfăşoare la Londra înaintea Jocurilor Olimpice din 2012 au fost anulate, informaţia fiind confirmată de oficialii ligii.

New Jersey Nets şi Orlando Magic aveau programate două întâlniri la O2 Arena din capitala Marii Britanii, pe 7 şi 8 martie anul viitor, ca parte a promovării baschetului înaintea Olimpiadei.

Programul NBA a fost însă dat peste cap de conflictul dintre proprietarii cluburilor şi jucători, care se apropie de final şi care necesită o regândire a sezonului regulat.

Noul sezon din NBA va debuta de Crăciun, însă în loc de 82 de meciuri, echipele de peste Ocean vor disputa doar 66 de partide.

NBA va reveni însă în Marea Britanie, unde vor avea loc mai multe meciuri din pre-sezon în 2012 şi 2013.

×
Subiecte în articol: NBA Londra Orlando Magic
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close