Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Fostul campion olimpic Miruts Yifter a decedat la vârsta de 72 de ani

Fostul campion olimpic Miruts Yifter a decedat la vârsta de 72 de ani

Fostul campion olimpic Miruts Yifter a decedat la vârsta de 72 de ani
24 Dec 2016   •   14:30

Fostul dublu campion olimpic etiopian Miruts Yifter a decedat la vârsta de 72 de ani, a anunţat Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), vineri, pe site-ul său oficial. 

Yifter, care suferea de probleme respiratorii, s-a stins la Toronto (Canada), unde trăia din 1998. 

Medaliile sale de aur, câştigate la 5.000 m şi 10.000 m la Jocurile de la Moscova, în 1980, au inspirat generaţii de atleţi, şi în special pe Haile Gebrselassie, care a făcut din Etiopia a doua forţă din atletismul de fond după Kenya. 

''Ai inspirat mulţi oameni în toată lumea'', a scris olandeza Lornah Kiplagat, fostă campioană mondială de cros, pe Twitter. 

Etiopianul şi-a câştigat renumele de ''Yifter the Shifter'' - Yifter schimbătorul (de viteze, n. red.), după aurul câştigat în proba de 10.000 de metri la Moscova, în urma unui sprint electrizant pe ultimii 300 de metri. 

Cinci zile mai târziu, Yifter cucerea aurul la 5.000 m într-o manieră similară. 

În 1972, Yifter câştigase bronzul la JO de la Munchen, în proba de 10.000 m, dar a ratat JO de la Montreal, din 1976, din cauza boicotului etiopian. 

Singurii etiopieni care câştigaseră aurul olimpic înaintea lui Yifter ai fost maratoniştii Abebe Bikila (1960, 1964) şi Mamo Wolde (1968). 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Jocurile Olimpice
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close