Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Mark Cavendish a câştigat etapa a şasea din Turul Franţei. Chris Froome poartă tricoul galben

Mark Cavendish a câştigat etapa a şasea din Turul Franţei. Chris Froome poartă tricoul galben

Mark Cavendish a câştigat etapa a şasea din Turul Franţei. Chris Froome poartă tricoul galben
10 Iul 2015   •   18:52

Britanicul Mark Cavendish (Ettix) și-a adjudecat, după o săptămână de așteptare, o victorie de etapă în Turul ciclist al Franței 2015, a 26-a din cariera sa de rege neîncoronat al sprinterilor, câștigând etapa a 7-a, în timp ce lider al clasamentului general este Chris Froome (Sky), care a refuzat vineri să îmbrace tricoul galben, după întâmplările din ziua precedentă, scrie Agerpres.

Marcată de al doilea abandon pentru un purtător de tricou galben, joi seara anunțând renunțarea germanul Tony Martin, din cauza unei fracturi de claviculă, afecțiune intervenită după o căzătură provocată chiar de el în ultimul kilometru al etapei a 6-a, ziua de vineri a început cu un anunț inedit: noul lider al clasamentului general, britanicul Chris Froome, a refuzat să îmbrace tricoul distinctiv.

Fără probleme de traseu, dar și adăpostită de vânt, plutonul trecând prin crângurile dese ale Bretaniei, etapa a 7-a nu a avut, practic, istoric pe șosea, după 190,5 km primul trecând linia de sosire Cavendish, cronometrat în 4h27'25", urmat de germanul Andre Greipel (Lotto — Soudal) și de slovacul Peter Sagan (Tinkoff — Saxo), în același timp, alături de toți rutierii importanți.

În clasamentul general individual, conduce, așadar, Froome, urmat la 5 secunde de Peter Sagan și la 13 secunde de americanul Tejay van Garderen (BMC Racing).

Etapa a 8-a, de sâmbătă, una considerată de 3 stele, între Rennes și Mur-de-Bretagne, 181,5 km exclusiv prin Bretania, cu principala dificultate chiar la final (Peretele Bretaniei), unde se urcă 2 kilometri pe o pantă cu înclinare medie de 6,9 la sută, dar și o intrare pe cățărare într-un viraj, care va rupe elanul cicliștilor.



×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pe 21 mai 2024 pentru clienţi
x close