Antena 3 Sport Alte sporturi Vladimir Klitschko câştigă meciul cu Francesco Pianeta şi îşi păstrează centurile de campion mondial al greilor

Vladimir Klitschko câştigă meciul cu Francesco Pianeta şi îşi păstrează centurile de campion mondial al greilor

de G.S.    |    05 Mai 2013   •   10:49
Vladimir Klitschko câştigă meciul cu Francesco Pianeta şi îşi păstrează centurile de campion mondial al greilor
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
Sâmbătă seara, la Mannheim (Germania), într-un meci în care şi-a pus în joc centurile de campion mondial de box la categoria grea în versiunile WBA, IBF şi WBO, pugilistul ucrainean Vladimir a reuşit a 60-a victorie din cariera profesionistă, învingându-l prin KO tehnic în repriza a 6-a pe italo-germanul Francesco Pianeta, conform Agerpres.
 
În vârstă de 37 de ani, cu doi mai puţin decât fratele său Vitali, campion mondial la aceeaşi categorie, dar în versiunea WBC, Vladimir a înregistrat, astfel, al 52-lea succes înainte de limită. 
 
De altfel, el a avut meciul la discreţie, Pianeta fiind un fost sparring partner, abia revenit după o vindecare miraculoasă de o boală gravă. Născut în Italia şi venit în Germania de la 6 ani, Pianeta a fost trimis de 2 ori la podea în rundurile 4 şi 5, la a treia situaţie de groggy, în rundul 6, arbitrul decizând încheierea luptei.
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close