Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Bănel Nicoliţă, "campion al toleranţei", va fi decorat la Cupa Mondială Antirasism

Bănel Nicoliţă, "campion al toleranţei", va fi decorat la Cupa Mondială Antirasism

Bănel Nicoliţă, "campion al toleranţei", va fi decorat la Cupa Mondială Antirasism
Sursa foto: banel nicolita
06 Iul 2009   •   13:10

Steaua a terminat campionatul trecut pe locul 6, la mare distanţă campioana Urziceni, dar lotul "roş-albastru" are un campion. Este chiar Bănel Nicoliţă, unul dintre cei mai huliţi stelişti de către tribuna stelistă, dar ambasador ONU împotriva rasismului. Nicoliţă va fi premiat în perioada 8-12 iulie, împreună cu Mario Balotelli şi Matthew Booth, pentru eforturile depuse pentru conştientizarea problemei rasismului.
Cupa Mondială Antirasism 2009 va avea loc între 8 şi 12 iulie, în Casalecchio Di Reno, la Bologna, potrivit Mediafax.Nu mai puţin de 204 formaţii vor lua parte la aceast competiţie, care îşi propune să propage mesajul îndemnului la toleranţă şi conştientizarea problemei rasismului şi intoleranţei în sport. Unul dintre evenimentele importante ale acestui eveniment va fi decernarea unor distincţii speciale românului de etnie rromă Bănel Nicoliţă , italianului de culoare Mario Balotelli şi sudafricanului alb Matthew Booth. Cei trei vor fi denumiţi "Campioni împotriva toleranţei".
Bănel Nicoliţă a obţinut titlul de ambasador ONU după ce, deşi a fost înjurat de tribuna lui Poli Timişoara la un meci de pe Dan Păltinişanu al Stelei, a declarat că nu a auzit nici o scandare rasistă, salvând bănăţenii de la suspendare. Mai mult, la meciul Rapid-Steaua din turul celebrului sfert de finală al Cupei Uefa din 2006, rapidiştii au aruncat cu o sticlă spre Nicoliţă, dar stelistul a luat-o şi a ascuns-o de ochii arbitrului pentru a proteja clubul Rapid de o intervenţie a UEFA.
Balotelli, atacant la Inter Milano, a fost şi el victima scandărilor rasiste, suporterii lui Juventus Torino înjurându-l la un meci direct din Serie A, în urma căruia terenul piemntezilor a fost suspendat. Matthew Booth, fundaşul alb din naţionala Africii de Sud, este singurul jucător al echipei care nu este de culoare, motiv pentru care este stigmatizat în mod curent de suporterii naţionalei "Bafana Bafana".
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Banel Nicolita rasism Mario Balotelli
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close