Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Cosmin Contra, prima reacție după tragerea la sorţi pentru Euro 2020: ”E greu, dar nu imposibil”

Cosmin Contra, prima reacție după tragerea la sorţi pentru Euro 2020: ”E greu, dar nu imposibil”

Cosmin Contra, prima reacție după  tragerea la sorţi pentru Euro 2020: ”E greu, dar nu imposibil”
02 Dec 2018   •   14:34

Cosmin Contra a declarat, duminică, după tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European, că grupa F, în care va evolua România, este una dificilă, dar din care nu este imposibil de obţinut calificarea. El a precizat că tricolorii trebuie să înceapă bine campania de calificare şi că speră ca în primul meci să nu întâlnească Spania.

“Nu e grupa cea mai grea în care am fi putut să picăm, e la mijloc ca dificultate. E clar să Spania nu mai trebuie să spunem de ea. Toate celelalte sunt echipe nordice. Am jucat cu Suedia un meci amical la Craiova, ştim forţa pe care o au, Norvegia o echipă în reconstrucţie, tânără, care a câştigat grupa din Liga Naţiunilor. Nu sunt două echipe uşoare, dar nici două echipe pe care să nu putem să le batem. Nu sunt deplasări uşoare. Trebuie să începem bine această campanie, indiferent de adversar. Sperăm să nu fie Spania în primul meci. E greu, dar nu imposibil. Vom face orice ca să ne calificăm din această grupă. Sperăm în grupa asta să nu pierdem, cum n-am pierdut în Liga Naţiunilor. Vom face tot ce depinde de noi să facem fericiţi românii şi să vină pe Arena Naţională să ne vadă la Campionatul European”, a spus Contra la ProX.

 

×
Subiecte în articol: Cosmin Contra reactie Euro 2020
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close