Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Europa League: Victorie şi calificare pentru Boloni şi Costin Lazăr. Brugge a revenit de la 0-3 în Slovenia

Europa League: Victorie şi calificare pentru Boloni şi Costin Lazăr. Brugge a revenit de la 0-3 în Slovenia

Europa League: Victorie şi calificare pentru Boloni şi Costin Lazăr. Brugge a revenit de la 0-3 în Slovenia
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    01 Dec 2011   •   00:24

PAOK Salonic, echipa antrenată de Ladislau Boloni şi la care evoluează Costin Lazăr, a obţinut o victorie senzaţională la Londra, 2-1 cu Tottenham, şi s-a calificat în 16-imile de finală ale Europa League.

 
Cu fostul mijlocaş rapidist pe teren tot meciul, grecii conduceau deja cu 2-0 în minutul 13, graţie golurilor reuşite de Salpingidis şi Athanasiadis. Misiunea oaspeţilor s-a complicat cu şapte minute înainte de pauză, când arbitrul a acordat greşit un penalty pentru Tottenham, transformat de Modric, şi l-a eliminat pe Stafylidis. PAOK a rezistat însă până la final, chiar dacă englezii au avut un gol anulat în repriza a doua, şi au nevoie de un punct în ultima etapă pentru a termina pe primul loc.
 
În cel de-al doilea meci din grupa A, Rubin Kazan s-a impus cu 4-1 pe teren propriu în faţa lui Shamrock Rovers, un egal la Salonic în runda următoare asigurându-le ruşilor calificarea şi pecetluind eliminarea prematură a londonezilor.
 
În grupa H, Club Brugge a reuşit una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria cupelor europene, în Slovenia, împotriva lui Maribor. Conduşi cu 3-0 în minutul 74, belgienii au întors rezultatul prin dubla lui Dirar şi golurile lui Akpala şi Donk, pentru un succes care îi califică în faza următoare a competiţiei, alături de Braga, învingătoare cu 1-0 în faţa lui Birmingham City.
 
Câştigătoarea trofeului în 2010, Atletico Madrid, şi-a asigurat calificarea mai departe, după ce s-a impus cu 1-0 la Glasgow, în faţa lui Celtic, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de turcul Arda Turan. Echipa din capitala Spaniei mai are nevoie de un singur punct în ultima etapă, atunci când va juca acasă cu Rennes, pentru a termina pe primul loc în grupa I. 
 
Udinese, care a încheiat la egalitate cu Rennes în deplasare, scor 0-0, va întâlni pe teren propriu pe Celtic şi are nevoie tot de un punct pentru a merge în faza următoare a competiţiei.
 
Metalist Harkov a câştigat cu 4-1 în faţa Austriei Viena şi nu mai poate pierde prima poziţie în grupa G. Devic, Edmar, Gueye şi Sosa au punctat pentru ucrainieni, golul de onoare al fostei adversare a celor de la Gaz Metan Mediaş fiind reuşit de Mader. Pentru al doilea loc în primăvara europeană, favorită este AZ Alkmaar, care a remizat fără goluri în Suedia, cu Malmo.
 
În grupa B, Standard Liege a învins cu 2-0 pe teren propriu în faţa lui Hannover 96, care în ciuda înfrângerii, se alătură belgienilor în turul următor, profitând de egalul înregistrat în Ucraina între Vorskla Poltava, fosta adversară a lui Dinamo, şi FC Copengaha.
 
Rezultate Europa League
 
Grupa A: Rubin Kazan - Shamrock Rovers 4-1, Tottenham - PAOK Salonic 1-2
 
Grupa B: Vorskla Poltava - FC Copenhaga 1-1, Standard Liege - Hannover 96 2-0
 
Grupa C: Rapid - Hapoel Tel-Aviv 1-3, Legia Varşovia - PSV Eindhoven 0-3
 
Grupa G: Malmo - AZ Alkmaar 0-0, Metalist Harkov - Austria Viena 4-1
 
Grupa H: Maribor - Club Brugge 3-4, Braga - Birmingham City 1-0
 
Grupa I: Rennes - Udinese 0-0, Celtic - Atletico Madrid 0-1.
 

×
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close