Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Fabio Capello: Anglia poate fi ?stăpâna? lumii

Fabio Capello: Anglia poate fi ?stăpâna? lumii

Fabio Capello: Anglia poate fi ?stăpâna? lumii
Sursa foto: fabio capello
10 Sep 2009   •   19:55

Anglia şi-a câştigat biletele pentru Cupa Mondială, iar Fabio Capello crede că Anglia poate juca contra celor mai bune echipe din lume şi câştiga, după ce a trecut de Croaţia pe Wembley.

Două goluri ale lui Frank Lampard, unul din penalty, două pentru Steven Gerrard şi unul pentru Wayne Rooney au adus Angliei calificarea şi răzbunarea după înfrângerea cu 3-2 în faţa formaţiei lui Slaven Bilic, ce i-a lipsit de un loc la Campionatul European în urmă cu doi ani.
Întrebat dacă Anglia poate concura acum cu cei mai buni de la Campionatul Mondial, Capello replica că "aştepările sunt foarte mari. Dar trebuie să jucăm să câştigăm deoarece noi suntem Anglia. Suntem una din cele mai bune echipe din lume, care poate juca contra tuturor. Trebuie să jucăm mereu cu spiritul din aceast seară?, puncta Capello.
Acesta arăta că primul obiectiv, calificarea, a fost îndeplinit, iar acum începe pregătirea pentru turneul final.

De altfel, chiar şi antrenorul croat recunoştea forţa adversarilor. "Bazându-ne pe ce am văzut, Anglia poate câştiga cu siguranţă Campionatul Mondial. Nu ne aşteptam la asta nici în cele mai rele coşmaruri. Au fost fantastici încă de la început. Şi-au făcut jocul şi au părut mai în formă, mai agresivi chiar înainte de gol. La pauză eram bucuroşi că era doar 2-0. Putea să fie 5-0."
Fabio Capello va câştiga o sumă record de cinci milioane de lire dacă aduce trofeul din Africa de Sud la Londra. Acesta este cel mai mare bonus din istoria fotbalului pentru un antrenor, de club sau naţională.


Antena3.ro

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close