Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Ovidiu Hațegan va arbitra la Cupa Confederațiilor

Ovidiu Hațegan va arbitra la Cupa Confederațiilor

Ovidiu Hațegan va arbitra la Cupa Confederațiilor
28 Apr 2017   •   17:08

Arbitrul român Ovidiu Haţegan a fost delegat la Cupa Confederaţiilor la fotbal, care va avea loc în Rusia, în perioada 17 iunie - 2 iulie, şi la care va fi unul dintre cei trei asistenţi video din Europa, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal. 

Tehnologia video va fi folosită în premieră la Cupa Confederaţiilor, pentru lămurirea diferitelor faze de joc, după ce FIFA a utilizat-o anterior la Cupa Mondială a cluburilor, în decembrie. 

Haţegan, care a condus două jocuri la EURO 2016, dar a oficiat şi la turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, va urmări partidele pe monitoarele care recepţionează semnalul camerelor TV şi va putea schimba deciziile arbitrului principal atunci când acest lucru se impune. Asistentul video va putea interveni în cazul acordării loviturilor de pedeapsă, a validării golurilor, a acordării cartonaşelor şi în orice situaţie ce poate avea efect asupra bunei desfăşurări a meciului. 

Pe lista arbitrilor europeni delegaţi la Cupa Confederaţiilor se află sârbul Milorad Mazic, italianul Gianluca Rocchi şi slovenul Damir Skomina. Ceilalţi doi asistenţi video vor fi Artur Dias (Portugalia) şi Clement Turpin (Franţa). 

Cupa Confederaţiilor 2017 se va disputa pe stadioanele din Kazan, Moscova, Sankt Petersburg şi Soci, Rusia, Noua Zeelandă, Portugalia şi Mexic aflându-se în Grupa A, iar Camerun, Chile, Australia şi Germania, în Grupa B. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: cupa confederatiilor
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close