Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Preliminarii CE 2012: Victorie dramatică pentru Germania. Lichtenstein bate Lituania

Preliminarii CE 2012: Victorie dramatică pentru Germania. Lichtenstein bate Lituania

Preliminarii CE 2012: Victorie dramatică pentru Germania. Lichtenstein bate Lituania
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
04 Iun 2011   •   00:07

Germania rămâne lider cu maximum de puncte în Grupa A din preliminariile Campionatului European din 2012, după ce s-a impus cu 2-1 în deplasarea din Austria, însă echipa lui Joachim Low a trecut prin mari emoţii la Viena.

 
Mario Gomez a deschis scorul pentru Manschafft cu un minut înainte de pauză, însă austriecii eu egalat în startul părţii secunde, în urma unui autogol al lui Friedrich. Victoria Germaniei s-a conturat abia în minutul 90, când acelaşi Gomez a confirmat perioada excelentă pe care o traversează şi a făcut dubla.
 
Dacă în ceea ce priveşte primul loc în grupă discuţia pare încheiată, în schimb, în spatele Germaniei, situaţia rămâne la fel de complicată, mai ales după ce Belgia nu a reuşit să învingă Turcia pe teren prrpriu, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 1-1.
 
Surpriza serii a venit din Lichetenstein, care a obţinut primele puncte din actualele preliminarii în urma succesului cu 2-0 în faţa Lituaniei. Erne şi Polverino au marcat în prima repriză golurile unei victorii istorice, într-o grupă în care Croaţia a evitat pe final un alt rezultat neaşteptat, după ce a reuşit să revină de la 0-1 în faţa Georgiei.
 
Italia este aproape calificată, după ce a învins cu 3-0 Estonia într-un meci desfăşurat la Modena. Rossi, Cassano şi Pazzini au marcat golurile victoriei pentru squadra azzurra, care a acumulat 16 puncte din şase partide, cu cinci mai mult decât următoarea clasată în clasamentul Grupei C, Slovenia, învingătoare cu 2-0 în Insulele Feroe.
 
Gabi Balint nu a putut face minuni şi naţionala Moldovei a pierdut fără drept de apel meciul de acasă cu Suedia, scor 1-4. Într-o altă partidă din Grupa E, Finlanda s-a impus la limită, scor 1-0, în San Marino.
 
Grupa A
 
Austria - Germania 1-2 (Friedrich 50 autogol / Gomez 44, 90)
Belgia - Turcia 1-1 (Ogunjimi 4 / Burak Yılmaz 22)
Kazahstan - Azerbaidjan 2-1 (Gridin 57, 68 / Nadyrov 63)
 
Grupa C
 
Insulele Feroe - Slovenia 0-2 (Matavz 29, Baldvinsson 47 autogol)
Italia - Estonia 3-0 (Rossi 21, Cassano 39, Pazzini 68)
 
Grupa E
 
San Marino - Finlanda 0-1 (Forssell 41)
Moldova - Suedia 1-4 (Bugaev 61 / Toivonen 11, Elmander 30, 58, Gerndt 88)
 
Grupa F
 
Croaţia - Georgia 2-1 (Mandzukic 76, Kalinic 78 / Kankava 17)
Liechtenstein - Lituania 2-0 (Erne 6, Polverino 36)

×
Subiecte în articol: Germania Gabi Balint
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close