Antena 3 CNN Sport Fotbal intern TSKA Sofia - Steaua 1-1: Roş-albaştrii, pentru a opta oară în grupele cupelor europene

TSKA Sofia - Steaua 1-1: Roş-albaştrii, pentru a opta oară în grupele cupelor europene

TSKA Sofia - Steaua 1-1: Roş-albaştrii, pentru a opta oară în grupele cupelor europene
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de M.T.    |    25 Aug 2011   •   22:36
Steaua a încheiat la egalitate meciul de la Sofia cu TSKA, scor 1-1, şi a devenit prima echipă din România care se califică în grupele Europa League. Este pentru a treia oară când bucureştenii câştigă o dublă manşă disputată împotriva vecinilor de la sud de Dunăre, după cele din preliminariile Ligii Campionilor, ediţia 1997-1998, şi din Cupa UEFA, ediţia 2004-2005.
 
Ronny Levy avea toate motivele să se teamă de meciul de la Sofia, TSKA dovedind în partida tur că are forţa de a întoarce rezultatul de la Cluj. În aceste condiţii, nu a surprins abordarea prudentă a roş-albaştrilor, mult mai atenţi în defensivă decât în prima manşă şi extrem de periculoşi pe contraatac.
 
Cu doi mijlocaşi centrali în zi mare, Brandan şi Bourceanu, şi cu Tănase şi Mihai Costea un pericol permanent pentru poarta lui M’bolhi, TSKA nu s-a putut apropia de careul lui Tătăruşanu decât în puţine rânduri şi fără a-i da prea multe emoţii goalkeeperului stelist. Singurele momente în care bulgarii ar fi putut marca au fost fazele fixe, specialitatea lui Delev, sau cu un minut înante de pauză, atunci când Zicu a trimis puţin peste.
 
În repriza a doua, elevii lui Levy au evoluat cu şi mai multă siguranţă, neoferind gazdelor ocazii importante. Ba mai mult, Cristi Tănase a marcat golul care a înlăturat orice emoţie pentru stelişti, la capătul unei acţiuni superbe la care a mai participat şi Brandan. TSKA a avut o răbufnire de orgoliu cu şapte minute înainte de final, atunci când Michel Platini l-a învins pe Tătăruşanu. Prea puţin însă pentru a ameninţa a opta calificare consecutivă a Stelei în grupele unei cupe europene
 
TSKA Sofia: M’bolhi - Bandalovski (Dechev 82), Haliovic (Vidanov 46), Stoianov, Ademar, Delev, Galcev, Iancev, Nelson, Platini, Zicu (Kostov 78)
 
Steaua: Tătăruşanu - Nicoliţă, Galamaz, Iliev, Latovlevici - Prepeliţă (Bicfalvi 68), Bourceanu, Brandan - Tatu, M.
Costea (Rusescu 61), Cr.Tănase (Nikolic 76)


×
Subiecte în articol: steaua TSKA Sofia Cristi Tanase
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close