Antena 3 CNN Sport Tenis Veste bună de la Simona Halep! Jucătoarea de tenis s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Cincinnati

Veste bună de la Simona Halep! Jucătoarea de tenis s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Cincinnati

Veste bună de la Simona Halep! Jucătoarea de tenis s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Cincinnati
17 Aug 2017   •   19:45

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.536.154 dolari, după 6-4, 6-3 cu letona Anastasija Sevastova.

Halep (25 ani), a doua favorită a competiţiei, a obţinut victoria într-o oră şi 18 minute, deşi nu a făcut cel mai bun joc al său.

Românca a început bine jocul şi a condus cu 2-0, dar apoi a urmat o cădere în joc, multe greşeli, iar letona a întors scorul, desprinzându-se la 4-2 (două break-uri la zero). Consultarea cu antrenorul Darren Cahill (la 2-3) a început să îşi facă simţită efectele, iar Simona s-a trezit la timp, reuşind să reechilibreze disputa (4-4) şi apoi a înclinat balanţa în favoarea sa, câştigând setul cu 6-4.

În setul secund, Halep a fost permanent la cârma jocului, deşi nici în acest act jocul său nu a dat satisfacţie în totalitate. Simona a condus cu 3-0, Sevastova s-a apropiat la 3-2, a urmat o nouă ''şedinţă'' cu Cahill şi Halep a reuşit să refacă diferenţa (5-2), obţinând victoria, cu 6-3, după o minge de meci ratată la 5-2 şi una de break salvată la 5-3.

Halep a făcut 4 duble greşeli în acest meci, a reuşit 15 winners şi a adunat 28 de erori neforţate. Sevastova a avut 14 winners şi nu mai puţin de 36 de erori neforţate.

Simona Halep are acum 5-3 în meciurile directe cu Sevastova (27 ani, 16 WTA), pe care a învins-o în ultimele patru confruntări. Precedentele trei au fost anul trecut în finală la Bucureşti, cu 6-0, 6-0, anul acesta la Stuttgart, cu 6-3, 6-1, în sferturi, şi în semifinale la Madrid, cu 6-2, 6-3.

Românca şi-a asigurat un cec de 60.105 dolari şi 190 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Johanna Konta (Marea Britanie) şi Dominika Cibulkova (Slovacia).

Halep a pierdut finala la Cincinnati în 2015, în faţa Serenei Williams, iar anul trecut s-a oprit în semifinale, învinsă de Angelique Kerber.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close