Este dezastru în rândul fermierilor români. Oamenii își duc animalele la abatoare din cauză că nu mai au cu cele hrăni. Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari agricultori și fermieri din țară, spune care este situaţia în acest moment, mai ales că în România sunt 40 de focare de pestă porcină.
Un fermier din Vaslui a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce a falsificat mai multe documente pentru a obține fonduri europene.
Fermierii au protestat în stradă, după ce statul le-a cerut înapoi banii primiți ca ajutoare în pandemie. Este vorba despre sume importante, de până la 40.000 de lei.
Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă după ce culturile agricole de pe trei hectare de teren, din extravilanul localităţii Corlăteni, au fost furate.
Deşi suferă de un handicap fizic grav, un fermier din Mureş ne oferă o lecție de viaţă importantă. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a reuşit să pună bazele unei afaceri extrem de profitabile cu un fruct mai puţin cunoscut la noi, dar cu multe beneficii pentru sănătate. Iată ce anume l-a inspirat şi motivat să obţină succesul mult dorit.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat un fermier din Constanţa care, în aceste vremuri grele, a găsit o soluţie pentru a-şi proteja culturile de cereale şi legume. Iată cum.
Preţul uleiului s-ar putea dubla până la sfârşitul acestui an. Fermierii estimează că vor recolta cu un milion de tone de floarea soarelui mai puţin faţă de anul trecut, în condiţiile în care cea mai mare parte a culturilor a fost afectată de seceta severă.
Un fermier din Braşov a oprit cursul râului Bârsa în încercarea disperată de a-şi salva culturile. Omul spune că stia că încalcă legea când a construit barajul, dar era ingrozit că va pierde toţi banii investiti în cultura respectivă. Rămaşi fără un strop de apă, oamenii din zonă au făcut plângeri.
Sătul să-şi vadă zilnic cultura de porumb distrusă de ciori şi de grauri, un bărbat din comuna buzoiană Smeeni a apelat la o metodă ingenioasă. Interesant este că soluția sa chiar dă roade. Iată imaginile.
Fermierii se plâng că, în ultima vreme, nu mai găsesc oameni și nu au cu cine să mai muncească. Aceștia oferă salarii extrem de mari, însă nu există doritori.
Un fermier din Bihor, condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a fost prins cu o cultură de cannabis în grădină, a fost dat în urmărire generală.
Toni Avram, fermier în Munții Rucărului, locuiește într-o cabană aflată într-un loc retras, la baza masivului Iezer, la limita intravilanului comunei Rucăr și în vecinătatea fondului forestier și pășunilor montane. Organizația de mediu, WWF România, a publicat, astăzi, un interviu despre conviețuirea dintre oamenii locului și animalele sălbatice protejate prin lege.
Un tânăr din Buzău este singurul fermier din ţara noastră care cultivă baby broccoli, o legumă înrudită cu renumitul broccoli, dar mult mai gustoasă şi cu calități nutritive de excepţie.
Devastat de moartea tragică a mătușii sale şi de faptul că nu a putut fi prezent la funeralii din cauza carantinei, Ben Jackson, un fermier din Australia a decis să-i onoreze memoria păstorind oile sale în forma unei inimi pe care ea ar fi putut să o vadă din cer.
Lăsaţi singuri în războiul cu hipermarketurile, legumicultorii români au răbufnit. Peste 100 de agricultori veniţi din mai multe judeţe ale ţării i-au cerut astăzi demisia premierului şi ministrului Agriculturii pe care îi acuză că favorizează importurile de alimente, descurajând producătorii români.
Un fermier din Satu Mare face un apel disperat către autorităţile care i-au tăiat subvenția pentru ferma sa. Aflat la capătul puterilor, omul spune că nu mai poate trăi în acest fel preferând să moară decât să se uite la copii şi la familie cărora nu le mai poate asigura traiul.
Un crater adânc, cu un diametru de 60 de metri, a apărut în curtea unei fermier din Mexicului. Familia acestuia a fost evacuată întrucât există riscul prăbușirii casei.