Antena 3 CNN Timp liber Fun "Te vreau înapoi în gura mea". Nu ai să crezi către CE îşi îndreaptă regretele această adolescentă din SUA

"Te vreau înapoi în gura mea". Nu ai să crezi către CE îşi îndreaptă regretele această adolescentă din SUA

"Te vreau înapoi în gura mea". Nu ai să crezi către CE îşi îndreaptă regretele această adolescentă din SUA
29 Mar 2013   •   20:04

O adolescentă din Kansas a ajuns vedetă pe Internet după ce iubitul ei a postat o înregistrare în care ea îşi cere iertare de la măseaua de minte pe care "a ucis-o".

Aflată încă sub influenţa calmantelor, printre suspine, Abbie Kritz îşi exprimă regretele faţă de decizia de a-i fi scoasă maseaua, decizie care nu i-a aparţinut în întregime, după cum aflăm din filmuleţ.

"Îmi pare rău. Te vreau înapoi în gura mea. Am făcut-o împotriva voinţei mele, te-aş fi păstrat", suspină adolescenta pe drumul de întoarcere de la dentist, către măseaua pe care o ţine în mână, într-o cutie albă, de plastic.

"Te-am iubit din primul moment. Merit durerea. Am luat o viaţă", îi declară tânăra măselei.

Cu toate acestea, odată ajunsă acasă, adolescenta exclamă: "A vrut doar să fie parte din corpul meu, dar eu am spus nu, dă-o afară. Nu am vrut. Poţi să te întorci dacă vrei!".


×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close