Antena 3 CNN Timp liber Muzică Trupa Aerosmith va concerta în cadrul unui maraton muzical. Toate câştigurile vor ajunge la victimele maratonului din Boston

Trupa Aerosmith va concerta în cadrul unui maraton muzical. Toate câştigurile vor ajunge la victimele maratonului din Boston

Trupa Aerosmith va concerta în cadrul unui maraton muzical. Toate câştigurile vor ajunge la victimele maratonului din Boston
Sursa foto: Foto: asianoise.com
de S.T.    |    05 Mai 2013   •   17:46

Trupa Aerosmith va concerta în cadrul unui maraton muzical cu strângere de fonduri pentru victimele atentatelor teroriste de la maratonul din Boston. Şi cum sunt supranumiţi "băieţii răi din Boston", nu puteau lipsi de la un eveniment dedicat oraşului lor.

Pe aceeaşi scenă, va urca şi formaţia "New Kids on the Block", ai cărei membri provin tot din Boston. Biletele la concertul care va avea loc pe 30 mai au preţuri cuprinse între 35 şi 285 de dolari şi vor fi puse în vânzare la începutul săptămânii viitoare.

Toate câştigurile vor fi donate fondului deschis de guvernatorul statului Massachusetts şi primarul oraşului Boston şi vor ajunge la victimele atentatelor.

Pe 15 aprilie, două bombe, amplasate în apropiere de linia de final a maratonului din Boston, au explodat, provocând moartea a trei persoane şi rănirea a circa 260.

×
Subiecte în articol: atac bomba boston Massachusetts
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close