Antena 3 CNN Timp liber Pistolul lui Sean Connery din primul film James Bond va fi scos la licitație. Prețul de pornire este impresionant

Pistolul lui Sean Connery din primul film James Bond va fi scos la licitație. Prețul de pornire este impresionant

Pistolul folosit de actorul Sean Connery în "Dr. No", primul film din Seria James Bond, va fi atracția vedetă a unei licitații de la Hollywood, organizată de Julien's Auctions din Beverly Hills, pe 6 decembrie.

Pistolul lui Sean Connery din primul film James Bond va fi scos la licitație. Prețul de pornire este impresionant
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    09 Noi 2020   •   22:30

Pistolul folosit de regretatul Sean Connery, armă semiautomatică Walther PP care, împreună cu modelul său mai mic PPK, a devenit una dintre cele mai cunoscute imagini ale francizei James Bond, este așteptat să se vândă cu o suma între 150.000 și 200.000 de dolari, conform reprezentantului casei de licitații Julien's Auctions, citat luni de Reuters.

„Silueta lui 007 ținând această armă va deveni cea mai iconică imagine a francizei James Bond și una dintre cele mai recunoscute referințe ale culturii pop din toate timpurile”, a declarat Martin Nolan, directorul executiv al Julien’s Auctions, într-un comunicat.

"Pistolul provine de la furnizorul original BAPTY din Marea Britanie, care l-a vândut la licitație în 2006." confom Julien’s.

Pistolul este elementul central dintr-o colecție peste de 500 de obiecte memorabile de la Hollywood, care include și casca pe care Tom Cruise a purtat-o în „Top Gun” dar și prima rochie purtată de Michelle Obama, care a fost vreodată scoasă la licitație.

Pistolul a fost folosit de Sean Connery în filmul „Dr. No ”, în anul 1962. 

Connery, primul actor care a interpretat rolul lui James Bond pe ecran, a murit pe 31 octombrie, la vârsta de 90 de ani. El a devenit cunoscut publicului în special pentru portretizarea lui James Bond, fiind primul care a adus rolul pe marele ecran. Actorul scoţian a apărut în şapte dintre thriller-urile de spionaj ale seriei Bond.

×
Subiecte în articol: Sean Connery James Bond pistol licitatie
Parteneri
Record de viteză pe un drum naţional din România
x close